sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei SCM Zalău, a ajuns la școala unde fiica sa și-a pierdut viața. Bărbatul a izbucnit în lacrimi

Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei SCM Zalău, a primit cu durere vestea că fiica sa și-a pierdut viața în masacrul de la Belgrad. El a plecat imediat spre școala cu pricina și a izbucnit în lacrimi.

În timp ce Dragan Kobiljski se afla în România, fiica acestuia a fost ucisă de unul dintre colegii de clasă, alături de alți șapte copii. La auzul veștii tragice, bărbatul nu a mai stat pe gânduri și a plecat spre Belgrad. Ajuns la școala unde obișnuia să învețe fata lui, nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi.

Vestea că fata de 13 ani a murit, a fost dată chiar de colegii de club ai antrenorului sârb, transmițând un emoționant mesaj de condoleanțe.

”Suntem alături de antrenorul formației noastre de volei, Dragan Kobiljiski, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în neființă a scumpei sale fetițe de doar 13 ani, în urma atentatului produs în dimineața zilei de miercuri la o școală privată din Belgrad.

Conducerea SCM Zalău, împreună cu toți sportivii clubulului nostru, suntem alături de Dragan și ne rugăm pentru odihna sufletului copilei sale.

Sincere condoleanțe!”, a transmis miercuri seara SCM Zalău pe pagina sa Facebook.

Imaginile durerii! Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei SCM Zalău, a ajuns la școala unde fiica sa și-a pierdut viața

Școala din centrul Belgradului este în doliu. În curte se află un altar de flori și lumânări, în fața căruia Dragan Kobiljski, antrenorul sârb al echipei SCM Zalău, a căzut în genunchi și a izbucnit în lacrimi. În imagini se vede cum acesta se ridică și își îmbrățișează soția.

Opt elevi, șapte fete și un băiat, au fost uciși în atacul de ieri. Un agent de pază de la unitate a murit și el, iar alți șase studenți și un profesor sunt internați în spital cu răni, unii în stare critică.

Potrivit Antena 3, atacatorul ar fi consumat droguri, dar testele toxicologice au arătat că băiatul nu a consumat nicio substanță interzisă înainte de atac.

Masacru la o școală din Belgrad! Fetița în vârstă de 13 ani a antrenorului sârb de la SCM Zalău a fost omorâtă

Miercuri dimineața, la o școală din Belgrad, a avut loc un masacru. Fetița în vârstă de 13 ani a antrenorului sârb de la SCM Zalău a fost omorâtă, împreună cu alți șapte copii. Aceștia și-au pierdut viața în condiții cutremurătoare, fiind împușcați de un elev de nici 14 ani, coleg de clasă cu ei.

Atât presa sârbă, cât și clubul românesc de volei au confirmat informația.

Dragan Kobiljiski, în vârstă de 52 de ani, antrenează echipa Zalău din septembrie 2022, când a ocupat locul doi cu naționala Serbiei la Cupa Mondială. El l-a antrenat anterior pe Radnicki Kragujevac în țara sa natală, precum și în alte cluburi pentru care a lucrat pentru Steaua Roșie Belgrad și Partizan Belgrad.

De-a lungul carierei sale de voleibalist, Dragan Kobiliski a jucat la Partizan Belgrad, Budućnost Podgorica și mai multe cluburi franceze.

Din păcate, fiica acestuia și-a pierdut viața în masacrul din Belgrad, unde au decedat în total opt copii. Reamintim că atacatorul este un băiat de 14 ani, coleg de clasă cu tinerii care au decedat.

„Suntem cu toții surprinși și zguduiți. Nu știu ce să spun. O mare tragedie și este pur și simplu de neimaginat că se poate întâmpla în aceste zone. Šurak Dragan și cu mine ne cunoaștem de mult timp, am jucat împreună, ceea ce i s-a întâmplat este un dezastru. Este de neimaginat pentru mine să se întâmple așa ceva în această zonă, ceea ce nu face decât să ne arate cât de mult trebuie să acordăm atenție tinerilor”, spune Tanasković.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite