sâmbătă, 14 iunie, 2025

Evaluare Națională 2024: Cum vor fi subiectele la Română și Matematică?

Se apropie momentul pentru unul dintre examenele cheie ale ciclului gimnazial, iar elevii claselor a VIII-a se află în pragul susținerii simulării examenului de Evaluare Națională 2024. Aproximativ într-o lună, acești elevi vor fi puși în fața unor subiecte special elaborate pentru a le fi evaluate competențele la Limba Română și Matematică. Iată care este structura acestor subiecte și ce se așteaptă de la elevi în cadrul acestei simulări.

Evaluare Națională 2024. Lucrările vor fi corectate pe o platformă digitalizată

Perioada de desfășurare a simulării este programată pentru zilele de 5, 6 și 7 februarie, conform calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației, iar elevii ar trebui să aibă o imagine clară și să știe la ce să se așteapte în această în acest stadiu de pregătire pentru examenul final al ciclului gimnazial.

În acest an, se implementează o abordare digitalizată pentru evaluarea lucrărilor elevilor din clasa a VIII-a, conform anunțului Ministrului Educației, Ligia Deca. Procesul de scanare și corectare a lucrărilor se va desfășura în clasă, pe o platformă dedicată. Un aspect notabil este repartizarea automată și aleatorie a lucrărilor către profesori evaluatori din alt județ, cu scopul de a asigura obiectivitatea evaluării.

Pentru asigurarea confidențialității și anonimatului, se adoptă o metodă specifică: colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, care conține datele personale ale elevului, nu se sigilează, iar anonimizarea este făcută automat pe platforma digitală de evaluare. Colțul de pe următoarele foi tipizate, începând cu a doua foaie, care conțin și ele date personale, vor fi sigilate și secretizate conform regulamentului Ministerului Educației, prin utilizarea unor etichete în loc de lipici.

Procedura de desfășurare a examenului implică deschiderea plicurilor sigilate la ora 09:00, când sunt distribuite subiectele multiplicate în fiecare sală de examen. Elevii au acces în săli până la ora 08:30 și au la dispoziție două ore de la momentul distribuirii subiectelor pentru rezolvarea cerințelor primite. Subiectele sunt prezentate sub forma unei broșuri, iar elevii pot solicita și alte foi pentru rezolvarea acestora.

Elevii pot consulta modele de subiecte pe site-ul Ministerului Educației

Anual, Ministerul Educației oferă elevilor clasei a VIII-a posibilitatea de a se pregăti în vederea Evaluării Naționale prin publicarea unor modele de subiecte și a baremului de corectare pentru fiecare disciplină. Aceste resurse sunt accesibile pe site-ul oficial al Ministerului Educației, la adresa subiecte.edu.ro, unde elevii se pot familiariza cu structura și tipurile de întrebări, în vederea unei pregătiri corespunzătoare pentru simularea Evaluării Naționale 2024.

Art. 10 – „(19) După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenţii scanează lucrarea, verifică dacă numărul paginilor scanate corespunde cu numărul paginilor lucrării în format fizic şi cu numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a. Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul de pagini menționat în procesul-verbal de predare-primire a lucrării scrise/broşurii+2 corespunzător celor două pagini negre pe care le generează procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii «neprezentat» sau a opțiunii «eliminat», în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.”

În cadrul simulării pentru Evaluarea Naționala 2024, probele se vor desfășura conform următorului calendar: pe 5 februarie 2024, are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 6 februarie 2024 se desfășoară proba scrisă la Matematică, iar pe 7 februarie 2024 se susține proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate în data de 23 februarie 2024.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.