Poșta Română este în centrul unui scandal major după ce, în data de 24 august 2024, conducerea instituției a decis externalizarea serviciului de call-center și a bazei de date către Republica Moldova, un stat extracomunitar.
Florin Daniel Gheorghiu, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), a avertizat că decizia a reprezentat un pericol pentru siguranța datelor personale ale angajaților și clienților, mai ales în contextul sensibil al alegerilor parlamentare și prezidențiale din România, care au avut loc la doar trei luni după această mutare.
Poșta Română, în centrul unui scandal major
„Baza de date a Poștei Române cuprinde nu numai datele celor peste 20.000 de angajați, ci și ale clienților Poștei Române, ceea ce înseamnă o mare parte din populația României. Am exemplul a doi colegi, care au fost sunați de persoane care vorbeau cu accent moldovenesc, le știau numele și îi întrebau de conturi la nu știu ce bancă. Fapt pentru care unul dintre colegi chiar a făcut plângere la Poliție. Nu am înțeles de ce a decis conducerea să externalizeze call-center-ul și să-l externalizeze fix în Republica Moldova. Eu cred că datele au fost folosite în scop electoral, mai ales că actualul director este implicat politic, alături de fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja”, a declarat Gheorghiu.
Parchetul General trebuie să se autosesizeze și să tragă la răspundere toate persoanele care au încălcat legea. Toate datele personale au fost transferate într-un stat care nu face parte din Uniunea Europeană. Mai grav este că acest stat nu aparține spațiului comunitar. Cine a făcut acest lucru a pregătit, practic, fraudarea alegerilor cu trei luni înainte de scrutin. Parchetul General trebuie să îi cerceteze pe cei implicați și să stabilească dacă a existat o hotărâre a CSAT în acest sens.
Poșta Română a externalizat datele angajaților și clienților în Republica Moldova
În ciuda controverselor, directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a făcut publică această decizie într-o postare pe pagina oficială de Facebook a instituției, afirmând că este vorba despre „un pas esențial în modernizarea și îmbunătățirea calității serviciilor”.
„Suni la 021 9393? Îți răspundem în 30 de secunde! Compania Națională Poșta Română a decis să mute Serviciul de Relații cu Clienții în Republica Moldova, pentru a îmbunătăți rapiditatea și calitatea răspunsurilor oferite clienților noștri. Zilnic, primim aproximativ 2.000 de apeluri și peste 200 de e-mail-uri, iar cu ajutorul unui partener specializat, acum putem răspunde mai repede și mai eficient – timpul mediu de așteptare este de doar 30 de secunde! Tehnologie avansată – Folosim un software telefonic performant și un sistem CRM avansat pentru a identifica și soluționa rapid problemele clienților. Suntem încrezători că, alături de parteneri profesioniști și respectați pe piața de profil, reușim să oferim un nivel superior de servicii și să consolidăm încrederea clienților în Poșta Română”, se arată în mesajul publicat pe rețelele sociale.
Directorul a precizat că această mutare făcea parte dintr-un plan mai amplu de extindere internațională a Poștei Române, început încă din decembrie 2022, când a fost înființată prima subsidiară externă la Chișinău.
Pe fondul acestor declarații, liderii sindicali susțineau că este o iluzie ideea extinderii Poștei Române. În realitate, spun ei, rețeaua se restrânge în mod constant în România, în special în mediul rural, acolo unde oficii sunt închise sau comasate, iar poștașii sunt nevoiți să acopere până la 5 sate singuri.
„În fiecare lună, directorul general propune în AGA desființări și comasări de oficii și vedem efectele în teritoriu. Poșta Română se retrage de pe piață și sunt localități întregi, cel puțin în zona rurală e jale, unde un singur poștaș acoperă 5 sate sau, efectiv, sunt aduse cutiile cu corespondența, lăsate și fiecare să-și aleagă de acolo. Mai mult, au externalizat serviciul de transport cu camioane. În loc ca Poșta să aibă camioanele ei să facă transport interregional, a cedat unei firme private această operațiune”, a precizat Gheorghiu.
Jurnalistul Bogdan Dumitru: „Trădare digitală și risc pentru suveranitatea datelor”
Jurnalistul și vloggerul Bogdan Dumitru a criticat dur decizia conducerii Poștei Române, susținând că acest transfer de date într-un stat extracomunitar este „o crasă eroare strategică” și o posibilă trădare a încrederii cetățenilor.
„Cum le scoate Bunul Dumnezeu la iveală pe toate. Acum se leagă lucrurile. Ce au făcut băieţii înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Baza de date a cetăţenilor romani a fost transferată de un an, în R. Moldova. În pragul alegerilor din România, în dată de 24.08.2024, cu 3 luni înainte, conducerea Poștei Române a decis să transfere call center-ul şi baza de date a instituţiei în R. Moldova, care este un stat extra comunitar. Cum să faci aşa ceva? Trebuia să se facă CSAT. Depăşeşte pragul impardonabil al neglijenţei. Este fără echivoc o crasă eroare strategică şi o trădare a încrederii cetăţenilor pe care o au în stat implicit. Dincolo de justificarea oficială, reducerea timpului de răspuns şi modernizare, că noi eram nişte proşti, că nu ştiam să facem şi să angajăm să fie bine, trebuia să trimite în R. Moldova. Toată povestea ridică suspiciuni grave fraţilor. Datele profesionale şi personale sensibile ale angajaţilor şi clienţilor Poștei Române au fost predate unor entităţi din afara spaţiului comunitar. Răsună nu ca o simplă eroare tactică, ci ca o veritabilă concesiune de suveranitate digitală. Sindicaliştii au atras atenţia la acea vreme, au existat sesizări la poliţie, după ce angajaţii au fost contactaţi de persoane care cunoşteau date sensibile despre ei”, a transmis Bogdan Dumitru, vlogger și jurnalist independent.
Astfel, Poșta Română este în centrul unui scandal major.