Câți bani ia România din PNRR: Marea belea sunt pensiile speciale!

În ultimele zile, premierul Marcel Ciolacu și câțiva miniștri au fost cu jalba în proțap la Bruxelles pentru a cerși alți bani prin Planul Național de Redresare și Reziliență. După aceste întrevederi, prim ministrul a oferit câteva informații, prea puține, însă, pentru a înțelege exact ce se va întâmpla în continuare și câți bani ia România din PNRR, într-adevăr, nu doar la nivel declarativ.

Marea belea sunt pensiile speciale! Tocmai din această cauză, România riscă să nu vadă nici măcar 10% din banii pe care i-a anunțat cu mare emfază președintele dumneavoastră, adică vreo 70 de miliarde de euro!

Câți bani ia România din PNRR

Păstrând obiceiurile vechi de a merge cu mâna întinsă la Marea Poartă, de la Stambul, liderii noștri au fost săptămâna trecută la Bruxelles pentru a cerși bani prin PNRR.

Președintele dumneavoastră, cel mai liniștit om din România, ne-a mințit în față atunci când ne-a spus cât de mare și tare este și el și cum a obținut el pentru România 70 de miliarde de euro. O vrăjeală ieftină, pe care mulți au mușcat-o! În teorie, România ar trebui să ia în total 30 de miliarde de euro. Banii ar trebui să vină în mai multe tranșe, doar că ai noștri lideri vremelnici s-au obligat să îndeplinească mai multe jaloane împovărătoare pentru țară.

Prima tranșă a fost cheltuită de mult, așa că acum guvernanții au mers să cerșească plata celei de-a doua tranșe de bani. Ce a spus Comisia Europeană? A aprobat evaluarea preliminară și parțială. Adică? Luna aceasta, comisiile de analiză din cadrul UE vor lua la puricat solicitarea României și va accepta, cel mai probabil, plata unei părți din tranșa a doua de bani. În total, ar fi vorba despre aproape 2 miliarde de euro, bani nerambursabili ,dar și un împrumut cu dobândă, de aproape un miliard.

Dacă astrele se vor așeza de așa natură, România ar primi din bani europeni, până acum, puțin peste 6 miliarde euro. Adică nici vorbă cele 70 de miliarde fluturate de președintele dumneavoastră.

Nu vrem să scăpăm de pensiile speciale!

Dar de ce nu ia România mai mulți bani? Simplu, pentru că suntem penalizați! De ce? Pentru că nu am respectat o serie dintre jaloanele pe care useriștii le-au impus în momentul încheierii înțelegerii. Adică nu am fost în stare să respectăm ceva ce noi singuri ne-am impus.

Pentru România va urma solicitarea celei de-a treia tranșe, însă și acolo banii vor fi mult mai puțini decât se preconiza. De ce? Păi tot din vina noastră, pentru că dintre cele 79 de jaloane de jaloane care trebuiau respectate, noi am îndeplinit doar 55. Că așa suntem noi, că merge și așa. Eh, la Uniunea Europeană,  nu merge și așa! Marea belea sunt pensiile speciale, iar guvernanții noștri par a nu dori să o rezolve prea curând sau deloc.

Ultimii bani prin PNRR pot fi acordați până în septembrie 2026, așa că guvernanții noștri încă nu își fac griji foarte mari, gândind că vor avea timp suficient să rezolve problemele. Greșit! România nu prea mai are cum să îndeplinească jaloanele stabilite, drept pentru care ar cam trebui să ne luăm gândul de la ultima tranșă de bani. Și dacă, totuși, prin mila europenilor, ni se va acorda și cea de-a treia tranșă ,e clar că vor curge penalizările, iar suma totală a ultimei tranșe va fi una infimă. O altă mare problemă este și cheltuirea banilor, pentru că asta trebuie făcut nu așa cum ne taie pe noi capul.

Concluzionând, nu am obținut prea mult de la Uniunea Europeană, iar marea belea sunt pensiile speciale, problemă pe care ultimele guverne nu au dorit, pur și simplu, să o rezolve!

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite