Salvarea oamenilor lui Iohannis, prioritatea numărul 1! Teatru ieftin cu prinderea lui Cherecheș

Un teatru ieftin a rulat prin toată mas-media cu prinderea primarului fugar Cătălin Cherecheș. Scopul acestei mascarade este salvarea oamenilor lui Iohannis, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu. Cei doi ar fi trebuit să-și dea demisia în secunda doi după ce Cherecheș le-a râs în nas și a șters-o din țară.

Nu ne-ar mira ca acum președintele dumneavoastră chiar să-i decoreze și să-i mângâie părintește pe creștet pe cei doi miniștri incompetenți.

Salvarea oamenilor lui Iohannis, prioritatea numărul 1!

Era oricum o neroizie să credem că Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu au onoare și că vor demisiona după ce rimarul Cătălin Cherecheș a fugit din țară. În România, după ’90, ați văzut vreun cap greu care să cadă după o asemenea greșeală? Bine, exceptându-i pe cei din PSD, care sunt mai fraieri, gen Ponta, Budăi sau Firea. Nu, normal, că nu. Madam Udrea a ajuns la „mititica“ de-abia după ce nu a mai fost ministru. Dar, nu-i plângeți de milă, că dosarele îi dispar ca prin farmec și acușica va fi liberă ca pasarea cerului.

Revenind, săptămâna trecută, condamnatul penal Cătălin Cherecheș a șters-o din România exact când cea care se joacă de-a ministra Justiției, Alina Gorghiu, se bătea cu cărămida în piept cum va aduce ea în țară pe toți cei care se sustrag pedepsei. Ar fi de râs, dacă nu e de plâns ce se întâmplă în țărișoara asta. O asemenea greșeală trebuia plătită cu scaunul de ministru. S-a întâmplat asta? Bineînțeles, că nu! După prindreea lui Cherecheș, madama de la Justiție a fost spălată de oamenii președintelui și e din nou curată și gata să se ia în piept cu infractorii.

Suntem prostiți pe față!

Dar așa-zisul ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a cărui oameni trebuiau să-l aibă în pază pe Cherecheș, ați auzit că și-ar da demisia de onoare? Nu, normal că, nu! Și culmea e că nimeni din Guvern sau din PSD nu a ieșit să spună lucrul ăsta în față. Nu! Se merge pe burtă, ca să fie liniște pentru peședintele dumneavoastră, care o ține dintr-o vacanță în alta.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, comisarul-șef Georgian Drăgan, a declarat zeflemitor că polițiștii români au știut exact care este traseul urmat de Cherecheș. Adică l-au lăsat să plece, să vadă ce-o să facă. Cum vine asta?

Predoiu chiar a avut nesimțirea să scrie pe Facebook, după prinderea lui Cherecheș, că îi felicită și le mulțumește poliţiştilor!

Mergând cu multe fumigene aruncate în presă, „pe surse“, s-a reușit, se pare, spălarea oamenilor lui Iohannis, care pot candida din nou pentru un ciolan gustos anul viitor.

Chiar suntem toți atât de proști și ne lăsăm luați în râs de acești incompetenți, care îșu bat zilnic joc de noi?! Se pare, că da. Pentru că altă explicație nu poate să existe. Nu se simte niciun pesedist jignit de tot ce fac oamenii lui Iohannis? Budăi sau Firea, care în vară au plătit cu scaunul de ministru nu zic nimic?

Chiar nu vede nimeni că salvarea oamenilor lui Iohannis este prioritatea numărul 1 acum? Se pare, că nu. Dormi liniștită România, oamenii lui Iohannis veghează pentru tine!

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite