Oficialii români continuă să viseze la intrarea în Spațiul Schengen. Pentru a scăpa de gura acestora, austriecii au venit cu niște „reguli“ de aderarea, pe care dacă le acceptă premierul Marcel Ciolacu, atunci își poate lua adio de la alegerile prezidențiale de anul viitor. Astfel, austriecii au cerut ca România și Bulgaria să primească solicitanții de azil și să consolideze protecția frontierelor. Adică, dacă mai vreți în Schengen, luați sirieni și afgani!
Condiția pusă de austrieci: Luați sirieni și afgani!
A trecut un an de când Austria s-a opus intrării României în Spațiul Schengen. De atunci, diplomații români au tot încercat să-i înduplece și cu frumosul și cu urâtul pe austrieci să-și schimbe părerea.
Lucrurile s-au mai schimbat de-abia după intervenția americanilor. Ambasadorul SUA în Austria, Ronald Lauder, și diplomatul american responsabil pentru Europa, James O’Brien au discutat cu politicienii austrieci, cărora le-au sugerat că ar fi bine să renunțe la dreptul de veto privind intrarea României în Schengen. Surse din PSD susțin că Marcel Ciolacu ar fi avut în SUA întrevederi cu actualul președinte al Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder.
Astfel, austriecii au transmis că ar putea fi de acord ca România și Bulgaria să adere în etape la spațiul Schengen. Prima etapă ar fi renunțarea la controalele pe aeroporturi.
Doar că ministrul de interne austriac Gerhard Karner, care nu a vrut să se pună rău cu americanii, a cerut, ca o condiție a acceptării, ca România și Bulgaria să accepte să primească solicitanți de azil sirieni și afgani care se află în Austria!
Românii au susținut că cel mult 2% dintre migranți au trecut prin România, restul venind prin Serbia și Ungaria, dar austriecii nu prea au vrut să audă această variantă.
Va accepta Marcel Ciolacu acest cal troian?
Premierul bulgar s-a opus total acestei variante cu primirea de migranți, în timp ce Marcel Ciolacu a privit condiția ca pe o mare victorie. Lucrurile nu stau nici pe departe așa. Trecând peste pierderile uriașe pe care le are România din cauza refuzului accesului în spațiul Schengen, problema nu este una aeriană. Chiar dacă, de la jumătatea anului viitor, vom putea zbura în Schengen, rămâne problema traficului terestru și fluvial. În schimb, România ar trebui să facă cheltuieli uriașe cu sute de mii de refugiați.
Acceptarea de către premierul Marcel Ciolacu a acestei condiții ar putea fi similară cu o sinucidere politică în condițiile în care anul viitor vor avea loc alegeri prezidențiale, iar partidele suveraniste de-abia așteaptă să-l toace pe această temă.
Unde mai pui că primirea în spațiul Schengen a României trebuie făcută la pachet cu Bulgaria. Pe lângă problema ridicată de Austria mai este și refuzul Olandei de care se lovesc bulgarii. În plus, în loc să conlucreze pentru a putea intra împreună, oficialii români și bulgari își dau la geoale și speră ca aderarea să fie discutată separat. Românii nu prea vor să aibă ca remorcă Bulgaria, în timp ce Guvernul de la Sofia susține că nu vor să fie puși în aceeași oală cu România.
Și chiar dacă acordul va fi parafat la finele acestui an, în cel mai fericit caz va fi aplicat din luna aprilie a anului viitor. Dar, doar legat de accesul pe cale aeriană, nu pe autostrăzi, pe căi ferate sau fluviale. Economic vorbind, nu calea aeriană este marea problemă a României, în schimb vom fi obligați să luăm sirienii și afganii pe care nu-i mai vrea Austria.