Românii vor primi de la stat 3.000 de euro de Sărbători! Cine primește acești bani

Pentru a sprijini agricultorii români, Guvernul a propus o suplimentare a bugetului pentru „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi” precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia în anul 2023.

Astfel, români vor primi de la stat 3.000 de euro de Sărbători pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi. Acest proiect de act normativ vizează asigurarea fondurilor necesare pentru a onora angajamentul de plată față de toți beneficiarii acestui program.

Românii vor primi de la stat 3.000 de euro de Sărbători!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a luat inițiativa de a modifica Hotărârea de Guvern nr. 393/2023, care aprobă schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi“. Această inițiativă vine în contextul în care guvernul se asigură că toți fermierii care participă la program vor primi suma promisă, respectiv 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi.

Potrivit reprezentanților MADR, prin această modificare, se urmărește să se asigure plata integrală a suprafeței eligibile cultivate cu usturoi în cadrul programului. Suma alocată pentru această schemă de ajutor de minimis va fi suplimentată de la 29.700.000 de lei la 41.200.490 de lei (echivalentul în euro de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro).

De asemenea, termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari a fost prelungit de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023.

Această inițiativă vine în sprijinul comunității agricole, oferindu-le fermierilor resursele financiare necesare pentru a-și dezvolta și consolida producția de usturoi.

Beneficiarii ajutorului de minimis sunt producători agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, valabil până la 31 decembrie 2023, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale și producători agricoli persoane juridice.

Condiții pentru ajutorul de stat

Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • să solicite ajutorul de minimis
  • să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp
  • să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp de pe suprafaţa prevăzută
  • să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul 2023
  • să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de OFJ
  • să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative, în funcţie de forma de organizare.

În plus, valorificarea producţiei se face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv a anului de cerere, dovada obţinerii producţiei de usturoi o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, subvenția de 3.000 euro/ha se plăteşte în lei la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022, iar valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare și sumele reprezentă ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă în anul 2023.

Aceasta nu este singura veste pozitivă pentru agricultori. Comisia Europeană a aprobat acordarea a 33,9 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru a sprijini România în urma daunelor cauzate de incendii și seceta din 2022. Această sumă va acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de refacere, inclusiv intervenții pentru a sprijini nevoile imediate ale populației și repararea infrastructurii afectate.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a subliniat importanța solidarității și sprijinului în fața schimbărilor climatice, precizând că Fondul de Solidaritate al UE este o modalitate tangibilă de a arăta sprijinul în astfel de situații.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite