La doar 24 de ani, Mădălina se confruntă cu o boală cruntă care îi pune viața în pericol. A amânat nunta pentru a treia oară din cauza acestei boli care îi afectează grav sănătatea. Tânăra are nevoie de 31.200 de euro pentru a putea ajunge la Clinica Memorial din Turcia. Pentru a o salva pe Mădălina, iubitul și tatăl ei au plecat să muncească în străînătate.
Tatăl și iubitul fetei au plecat să muncească în străinătate să strângă bani
Mădălina s-a născut cu o malformație cardiacă, având transpoziție de vase mari, insuficiență cardiacă și defect septal ventricular. A urmat tratamentele recomandate de medici pe parcursul întregii vieți, reușind să țină boala sub control pentru o vreme. Cu toate acestea, în primăvara anului 2023, starea ei s-a agravat brusc, fiind internată într-o stare critică la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași. Familia a fost devastată de teama că o vor pierde, deoarece a fost internată timp de o săptămână la secția de Terapie Intensivă.
„La mine este o problemă din naștere, eu am crescut, tratamentele pe care le luam până acum nu mă mai ajută, lucrurile s-au înrăutățit foarte mult într-o perioadă foarte scurtă. Am transpoziție de vase mari, insuficiență cardiacă clasa a treia și defect septal ventricular. Mai multe afecțiuni la inimă și am nevoie de o operație de dublă ventriculară, aceasta este o variantă, și cea pe care mi-au recomandat-o medicii.
Până acum, am ținut boala sub control, am fost permanent la analize, însă când a fost perioada pandemiei, nu reușeam să ajung la control, spitalele erau foarte aglomerate și am ajuns acum, când nu se mai poate face nimic pentru mine”, a povestit Mădălina Maria Budescu.
În apropierea sărbătorilor de iarnă de anul trecut, Mădălina a fost din nou internată în spital. Transferată de la Iași, a ajuns la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș. Aici, medicii nu au putut s-o ajute, fiindu-i comunicat că singura sa șansă este să fie supusă unei intervenții chirurgicale în străinătate.
„Am fost și la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureș, unde am stat internată 3 săptămâni, m-au transferat de la Institutul de Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. George I.M. Georgescu» Iași, unde am fost internată timp de o săptămâni în secția de ATI. Medicii mi-au spus că nu au ce să-mi facă și eu mă simt din ce în ce mai rău. A fost un an foarte greu pentru mine, chiar și din punct de vedere financiar, acum stau la pat. Am stenoză pulmoră severă, simt că mă sufoc și nici nu se pune vorba să fac efort, este foarte complicat”, a adăugat tânăra.
Viața Mădălinei atârnă de suma de 31.000 de euro
Iubitul fetei nu și-a pierdut speranța și curajul și se străduiește din răsputeri să facă tot ce poate pentru a-i salva viața Mădălinei. A plecat să lucreze în Anglia, sperând că va putea câștiga mai mulți bani pentru a acoperi costurile operației din Turcia. Și tatăl fetei este angajat în Germania, unde a plecat cu singurul gând de a strânge bani pentru fiica sa.
„Până anul trecut, am avut o viață bună. Am și un prieten, aveam planuri împreună, însă totul s-a destrămat. Am anulat, anul acesta, pentru a treia oară, nunta din cauza bolii. Este dureros, operația trebuie făcută în Turcia, el mă ajută să trec peste aceste momente, mă ajută și din punct de vedere financiar. Prietenul meu este plecat în Anglia, pentru a mă ajuta, tata este plecat și el în Germania, însă nu știu dacă vor reuși să strângă această sumă, 31.200 de euro, ne descurcăm greu”, a mai spus Mădălina Măria Budescu.
Tatăl și iubitul tinerei au plecat să muncească în străinătate să strângă bani pentru a-i oferi Mădălinei o șansă la viață.