Ce este boala Lyme (borelioza)? Borelioza, cunoscută și sub denumirea de boala Lyme este o infecție bacteriană provocată de bacterii din genul Borrelia, în special de Borrelia burgdorferi, care este transmisă la om prin mușcătura unei căpușe infectate.
Bacteria Borrelia este de obicei purtată de căpușe din genul Ixodes, cele mai comune fiind căpușele de pădure: Ixodes scapularis în America de Nord și Ixodes ricinus în Europa. Atunci când o căpușă infectată mușcă o persoană, bacteria este transferată în fluxul sangvin și poate provoca o serie de reacții imunologice și simptome clinice.
Această afecțiune a fost identificată pentru prima dată în anii 1970 în orașul Lyme, Connecticut, și a devenit o problemă de sănătate publică semnificativă în multe părți ale lumii, în special în America de Nord și Europa.
Dacă boala Lyme nu este tratată, poate duce la complicații severe, afectând sistemul nervos, inima și articulațiile.
Cauzele bolii Lyme
Principala cauză a bolii Lyme este așadar mușcătura unei căpușe infectate.
Căpușele sunt paraziți externi, de dimensiuni foarte mici, care aparțin clasei arahnidelor, și care se hrănesc cu sânge în toate stadiile vieții (larve, nimfe, adulți). Acestea sunt frecvent întâlnite în zonele umede și umbroase, cum ar fi pădurile, iarba înaltă sau zonele cu tufișuri dese, și, spre deosebire de insecte, ele nu sar și nu zboară, ci așteaptă pe iarbă sau pe ramuri mici, agățându-se de gazdele care trec prin apropierea lor.
De obicei, larvele se hrănesc cu sângele unor animale mici, cum ar fi șoarecii sau păsările, iar nimfele și adulții pot ataca animale mai mari, inclusiv oameni.
Căpușele transmit boala Lyme printr-un proces complex:
- întâi are loc infectarea căpușei – nu toate căpușele sunt purtătoare a bacteriei Borrelia; acestea se infectează după ce mușcă un animal infectat (de obicei rozătoare sau cerbi)
- este necesară o perioadă de atașare – pentru a transmite bacteria, căpușa trebuie să rămână atașată la gazdă între 24 și 48 de ore; dacă este îndepărtată rapid, riscul de infecție scade semnificativ
- apoi are loc inocularea bacteriei – saliva căpușei conține substanțe care inhibă răspunsul imun local, permițând bacteriei să pătrundă în organism
Căpușele sunt atât de eficiente în transmiterea bolii Lyme deoarece principalele surse de hrană (rozătoarele ca șoarecii, veverițele, și căprioarele, cerbii) sunt purtători frecvenți ai bacteriei Borrelia, deoarece au o durată lungă de viață, permițând astfel bacteriei să persiste în natură, și pentru că prezintă o adaptare evazivă, adică pot evita sistemul imunitar al gazdei, introducând astfel direct bacteria în sânge.
Studii limitate sugerează și posibilitatea transmiterii bacterei Borrelia de la mamă la făt, prin placentă, în timpul sarcinii (de aceea femeile gravide cu boala Lyme confirmată trebuie monitorizate mai atent și tratate corespunzător), sau prin transfuzii de sânge sau transplanturi de organe (bacteria poate supraviețui în sângele stocat, dar cazurile de transmitere prin transfuzie sunt extrem de rare – au fost raportate doar câteva cazuri izolate).
Nu există dovezi că boala Lyme se poate transmite prin consumul cărnii de vânat (cerb, mistreț). Borrelia nu rezistă la pasteurizare sau gătire.
Factori de risc pentru boala Lyme
Unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru boala Lyme este expunerea a medii în care căpușele sunt predominante. Acestea se găsesc adesea în păduri, pășuni, zone de vegetație densă și în apropierea locurilor umede. Activitățile în aer liber, cum ar fi drumețiile, camparea, sau grădinăritul, cresc riscul de a fi mușcat de o căpușă. Persoanele care locuiesc în zone rurale sau în apropierea pădurilor sunt deosebit de vulnerabile, deoarece aceste medii oferă habitatul ideal pentru căpușe și pentru animalele care le transportă.
Sezonul și condițiile climatice influențează, de asemenea, riscul de infecție. Boala Lyme este cel mai frecvent diagnosticată în lunile calde, în special primăvara și vara, când căpușele sunt active. Temperaturile mai ridicate și umiditatea favorizează dezvoltarea și reproducerea căpușelor, ceea ce duce la o creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri.
Comportamentele individuale pot influența și ele riscul de infecție. Persoanele care petrec mult timp în aer liber, fără măsuri de protecție adecvate, sunt mai expuse riscului de mușcături de căpușe. De exemplu, purtarea de îmbrăcăminte deschisă la culoare, utilizarea de repelente împotriva insectelor și efectuarea de verificări regulate pentru căpușe, după activitățile în aer liber, sunt măsuri importante de prevenție și pot scădea semnificativ riscul de a contacta boala Lyme.
Un alt factor semnificativ este lipsa de conștientizare și educație cu privire la boala Lyme și la metodele de prevenire. Persoanele care nu sunt informate despre riscurile asociate cu mușcăturile de căpușe sau care nu știu cum să identifice simptomele bolii, sunt mai vulnerabile. Campaniile de educație publică ar putea juca un rol major în reducerea incidenței bolii Lyme, prin creșterea gradului de conștientizare și încurajarea comportamentelor preventive.
Simptome boala Lyme
Boala Lyme este o afecțiune complexă, cu o varietate de simptome, care pot afecta diferite sisteme ale organismului.
Simptomele pot varia semnificativ de la o persoană la alta și pot evolua în timp, ceea ce face diagnosticul și tratamentul să fie adesea provocatoare, de aceea recunoașterea lor și a modului în care acestea evoluează este esențială pentru un diagnostic precoce și un tratament eficient.
Evoluția bolii este clasificată în trei stadii, fiecare cu simptome specifice.
Simptome stadiul I
Primul stadiu, cunoscut ca infecție precoce localizată (stadiu localizat), apare în primele zile sau săptămâni după infectare, și este caracterizat de eritemul migrator și de simptome asemănătoare gripei.
Eritemul migrator:
- este simptomul specific al stadiului I: o erupție cutanată care apare la locul mușcăturii
- are forma unui inel roșu sau a unei ținte, care se extinde încet (de la 5 cm până la peste 30 cm), cu centrul mai palid
- apare cel mai des pe coapsă, sub brațe, în zona inghinală sau pe trunchi
- poate persista câteva săptămâni, dar nu provoacă dureri sau mâncărime
Aproximativ 70-80% dintre persoanele infectate dezvoltă acest eritem, care este suficient pentru diagnostic, chiar și fără alte teste.
În paralel cu eritemul migrator pot apărea simptome generale de infecție:
- febră și frisoane, de obicei ușoare, sub 38,5ºC
- oboseală și stare generală de slăbiciune
- dureri musculare și articulare
- dureri de cap, uneori intense
- ganglioni limfatici umflați în apropierea zonei infectate
Aceste simptome pot fi ușor confundate cu o gripă sau o infecție virală, dar asocierea cu eritemul migrator sugerează clar boala Lyme.
Foarte important de menționat este faptul că, în stadiul I, nu toți pacienții prezintă simptome evidente. Unii pot avea doar manifestări generale (fără eritem migrator), ceea ce întârzie diagnosticul, iar în aproximativ 20-30% din cazuri infecția poate fi asimptomatică, dar bacteria continuă să se răspândească.
Simptome stadiul II
Dacă nu este descoperită și tratată în stadiul inițial, boala evoluează în stadiul II, cunoscut și ca infecție diseminată timpurie. Acesta apare în câteva săptămâni până la câteva luni după mușcătura de căpușă infectată. În acest stadiu, bacteria se răspândește prin sânge și sistemul limfatic, afectând multiple organe și țesuturi, iar simptomele devin mult mai severe și pot implica afectarea sistemului nervos, afectarea inimii și articulațiilor.
În stadiul II cel mai frecvent apare afectarea sistemului nervos, numită și neuroborrelioză, cu simptome ce pot include:
- meningită aseptică – o inflamație caracterizată de dureri de cap intense, rigiditate în ceafă și sensibilitate la lumină
- paralizie facială periferică – slăbiciune sau paralizie bruscă a musculaturii feței, care poate fi unilaterală sau bilaterală
- radiculonevrită – o inflamație a rădăcinilor nervoase, ce provoacă dureri severe, amorțeli și furnicături la nivelul membrelor
- encefalită – apare mai rar, și poate cauza confuzie, probleme de concentrare și tulburări de memorie
Aceste simptome neurologice pot apărea chiar și în absența eritemului migrator din stadiul I.
În aproximativ 5-10% din cazurile netratate, în stadiul II bacteria poate afecta inima, provocând simptome precum tulburări ale ritmului cardiac, palpitații și dureri în piept, amețeli și lipsă de aer, și poate duce până la insuficiență cardiacă, în cazurile severe. Simptomele cardiace sunt, de obicei, temporare, dar pacienții afectați pot necesita stimulator cardiac.
Alte simptome care pot apărea în stadiul II includ:
- dureri articulare migratoare – adică dureri care se deplasează între articulații (dureri, umeri, coate), fără inflamație vizibilă
- febră intermitentă
- transpirații nocturne
- oboseală cronică
- slăbiciune musculară
- amețeli și dureri de cap persistente
- erupții cutanate multiple – numite și eritem migrator secundar, sunt asemănătoare cu cel inițial, dar de dimensiuni mai mici
Simptome stadiul III
Boala Lyme netratată, sau tratată incomplet, poate evolua către stadiul III, cunoscut și ca infecție persistentă sau tardivă. Acest stadiu apare la luni sau ani după mușcătura inițială, și se caracterizează prin afecțiuni cronice, care pot afecta grav calitatea vieții pacientului. Spre deosebire de primele două stadii, simptomele din această fază sunt mai greu de tratat și pot duce la complicații permanente.
Una dintre cele mai frecvente manifestări ale stadiului III este artrita Lyme, care apare la aproximativ 60% dintre pacienții netratați, și prezintă simptome precum:
- inflamație recurentă a articulațiilor, în special a genunchilor
- dureri intense, umflături și rigiditate care pot persista perioade lungi, de săptămâni sau luni
- simptome intermitente – perioadele de ameliorare alternează cu recidivele
- distrugerea cartilajelor, în cazurile severe
Specifică stadiului III este și neuroborrelioza cronică, ce poate include o serie de afecțiuni neurologice tardive, precum:
- polineuropatie periferică – senzații de amorțeală, arsură sau furnicături în mâini și picioare
- probleme cognitive (pierderi de memorie, dificultăți de concentrare), tulburări de echilibru
- paralizii persistente
- schimbări de personalitate și depresie, din cauza inflamației sistemului nervos central
În cazuri rare (dar mai frecvente în Europa decât în alte părți ale lumii), pot apărea și manifestări cutanate, precum acrodermatita cronică atrofiantă, o afecțiune a pielii care începe cu înroșiri și umflături, apoi progresează spre atrofie (subțierea pielii) și modificări de culoare, și este localizată în general pe membre.
Pacienții în stadiul III mai pot prezenta și simptome persistente de tipul:
- oboseală cronică severă
- febră intermitentă și transpirații nocturne
- dureri musculare generalizate
- tulburări de somn și anxietate
Diagnosticul de boală Lyme
Diagnosticul timpuriu și corect al bolii Lyme este esențial pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung, care pot fi severe, și implică o abordare multifactorială, combinând istoricul medical al pacientului, examinarea fizică și testele de laborator.
Primul pas în diagnosticare este evaluarea simptomelor și a istoricului de expunere la căpușe. Dacă pacientul prezintă eritem migrator, diagnosticul poate fi stabilit fără teste de laborator.
Totuși, deoarece 20-30% dintre pacienți nu dezvoltă eritem migrator, sau au simptome nespecifice, testele de laborator sunt esențiale pentru confirmare. Cele mai utilizate sunt testele serologice, care detectează anticorpii produși de organism în răspuns la infecția cu bacteria Borrelia, precum testul ELISA și testul Western blot. Aceste teste, însă, pot oferi rezultate fals negative în stadiile timpurii ale bolii, deoarece organismul poate să nu fi avut timp suficient pentru a produce anticorpi detectabili, și se efectuează de obicei după 4-6-8 săptămâni de la mușcătură. Din acest motiv, în cazurile suspecte, medicul poate decide să înceapă tratamentul chiar înainte de a obține rezultate definitive ale testelor.
Un alt aspect important al diagnosticului bolii Lyme este diferențierea de alte afecțiuni care pot produce simptome similare. Acestea includ boli autoimune, infecții virale sau bacteriene, sau afecțiuni neurologice. Evaluarea clinică detaliată și testarea suplimentară sunt adesea necesare pentru a exclude aceste condiții.
Diagnosticul precoce este crucial pentru a preveni complicațiile, dar limitările testelor fac ca uneori procesul să fie dificil. Pacienții cu suspiciune de boala Lyme ar trebui să consulte medici specialiști în boli infecțioase pentru evaluare și tratament adecvat.
Tratamentul boreliozei
Tratamentul bolii Lyme depinde de stadiul bolii și de severitatea simptomelor:
- în stadiul I, tratamentul constă în administrarea de antibiotice orale, pe o perioadă de 10 până la 21 de zile; eficiența tratamentului este ridicată, iar majoritatea pacienților se recuperează complet
- în stadiul II, tratamentul se face tot cu antibiotice, dar poate necesita o durată de administrare mai lungă și, în unele cazuri, tratament intravenos, dacă sunt afectate organe vitale
- în stadiul III, tratamentul poate fi complex, și poate include, pe lângă antibiotice, și terapie fizică sau tratamente pentru gestionarea durerii
Este important de menționat că, deși majoritatea pacienților răspund bine la tratament, unii pot dezvolta simptome persistente, numite sindrom post-borelioză. Acest fenomen este încă subiect de cercetare, iar opțiunile de tratament pentru aceste simptome persistente se limitează la analgezice, fizioterapie sau sprijin psihologic.
Prevenția rămâne totuși cea mai eficientă metodă de a evita infecția cu bacteria Borrelia, iar utilizarea produselor de protecție împotriva înțepăturilor joacă un rol major. Căpușele sunt atrase de mirosul corpului uman, dar anumite substanțe, chimice sau naturale, le pot respinge. Printre cele mai eficiente repelente se numără:
- DEET – este cel mai studiat repelent, este eficient în concentrații de 20-50%
- picaridină – o alternativă mai puțin toxică, potrivită pentru copii și femeile însărcinate
- permetrină – se aplică pe haine, nu pe piele, și omoară căpușele la contact
- uleiuri esențiale – eucalipt, lemongrass (citronela), arbore de ceai, au efect repelent moderat, sunt mai puțin durabile deci trebuie aplicate mai des
Îmbrăcămintea protectoare în culori deschise, pantalonii lungi și ciorapii peste picior, permit identificarea mai ușoară a căpușelor și limitează accesul acestora la piele, fiind o altă metodă eficientă de prevenție.
Se recomandă și verificarea regulată a corpului și hainelor, după o ieșire în natură, preferabil în 2-3 ore de la expunere, pentru a identifica și înlătura rapid căpușele, și protejarea animalelor de companie, care le-ar putea aduce în casă.
Și menținerea unei grădini curate prin tăierea ierbii înalte, îndepărtarea frunzelor moarte și crearea de zone de joacă sigure, poate contribui la reducerea habitatului căpușelor.
Educația populației, împreună cu măsurile preventive adecvate, sunt cruciale pentru a limita răspândirea bolii Lyme și pentru a proteja sănătatea comunității din care facem parte.
Complicații posibile
Deși majoritatea pacienților răspund bine la tratamentul cu antibiotice, boala Lyme poate avea complicații semnificative, care afectează nu doar sănătatea fizică, ci și bunăstarea psihică a acestora, în special dacă nu este diagnosticată și tratată în stadiile incipiente.
Una dintre cele mai frecvente complicații este dezvoltarea sindromului post-Lyme, cu simptome precum oboseală extremă, dureri musculare și articulare, tulburări cognitive și probleme de somn, și care poate afecta sever calitatea vieții pacienților, limitându-le capacitatea de a desfășura activități zilnice.
O altă complicație majoră este afectarea sistemului nervos central. Pacienții pot face meningită, encefalită, sau neuropatie, care se manifestă prin dureri de cap severe, confuzie, dificultăți de concentrare, slăbiciune musculară și probleme de coordonare. Aceste manifestări neurologice pot necesita tratamente suplimentare și pot avea un impact pe termen lung asupra sănătății cognitive și fizice a pacienților.
Complicațiile articulare sunt, de asemenea, o problemă des întâlnită la pacienții cu boala Lyme, și, dintre acestea, artrita Lyme este specifică, ducând la dureri intense și limitarea mobilității. Tratamentul cu antibiotice poate reduce inflamația dar, uneori, pacienții pot experimenta recidive sau pot necesita intervenții chirurgicale pentru a corecta deteriorarea articulară.
Un alt aspect important de menționat este că boala Lyme poate interfera cu alte afecțiuni medicale, complicând diagnosticul și tratamentul. Pacienții cu boli autoimune sau alte infecții cronice au un risc mai mare de a dezvolta complicații foarte grave.
Sursa foto: Shutterstock