duminică, 6 octombrie, 2024

Ce români vor primi pensia mărită din septembrie. Anunțul de ultima oră a Șefului Casei de Pensii

Vin vești foarte bune pentru cei mai mulți pensionari din România. Șeful Casei de Pensii a anunțat că până la finalul anului acesta pensiile se vor mări în procent de 80-90. În acest mod, veniturile vor crește considerabil. Vezi în continuare ce pensionari vor primi pensiile mărite.

Ce pensionari primesc pensia mărită

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a anunțat că începând cu 1 septembrie anul acesta, pensionarii care au cotizat peste 40 de ani, dar în prezent au pensia minimă, vor avea parte de creșteri substanțiale și cu 80-90%. Despre pensionarii care au avut un stagiu de cotizare de sub 25 de ani, Baciu a spus că vor rămâne cu aceeași pensie.

„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a declarat Daniel Baciu pentru un post național de televiziune.

Mai mult decât atât, Daniel Baciu a mai spus că în luna iunie se vor tipări deciziile de pensionare, iar oamenii vor ști exact câți bani vor primi de la 1 septembrie. Pe viitoarele taloane de pensie vor apărea noile valori ale punctului de referință, numărul total de puncte, și vor fi incluse mici modificări specifice. Baciu a subliniat că în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea.

„Începând din luna iunie, începem și procesul de tipărire și ulterior de distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât de la 1 septembrie oamenii să știe exact care este noul cuantum al pensiei în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor”, a mai explicat șeful Casei de Pensii la Antena 3 CNN.

Cum rămâne cu persoanele care nu au muncit 15 ani?

Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, o persoană trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare 62 la femei și 65 la bărbați și să fi contribuit la sistemul public de pensii o anumită perioadă minimă de timp. În România, stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar pensionarii care au contribuit acești ani primesc pensia sau indemnizația minimă care este de 1.281 lei.

La acest moment, în România, sunt 1.100.000 de pensionari care încasează 1.281 de lei, aceasta fiind indemnizația minimă. Cei care au acumulat o vechime între 10 și 15 ani, sub stagiul minim de cotizare, nu pot solicita pensia minimă de 1.281 de lei și vor primi doar câteva sute de lei pe baza contributivității.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.