Cursă ca în filme: Un minor a refuzat să oprească mașina la semnalul polițiștilor! Adolescentul de 15 ani a condus fără permis

Un adolescent de 15 ani a condus fără permis și acum este cercetat de polițiștii din Vrancea. Tânărul a fost urmărit în trafic după ce nu a oprit mașina la semnalul agenților. La un moment dat, băiatul a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea.

Un adolescent de 15 ani a condus fără permis: A atras atenția polițiștilor

În urma verificărilor întocmite de polițiști, persoana care a condus şi a parcat autoturismul neregulamentar a fost identificată. Mașina era parcată neregulamentar într-o stație a mijloacelor de transport în comun. Este vorba despre un minor, în vârstă de 15 ani, care a condus fără permis și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pentru fapta sa, de a conduce un vehicul fără permis, băiatului i-a fost întocmit un dosar penal.

În aceeași zi, câteva ore mai târziu, același autoturism a fost observat în trafic în urma controalelor rutiere ale polițiștilor. Cum conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele echipajului de Poliție, aceștia au plecat în urmărirea sa, în direcția municipiului Focșani. Însă, în intersecția DN 2M cu DJ 205S adolescentul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în decor.

În urma accidentului provocat de adolescentul de 15 ani, acesta a suferit răni minore. Ușoare leziuni a căpătat și pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost transportați la spital pentru investigații.

Pe numele adolescentului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință.

Ce riscă acum minorul de 15 ani

Infracțiunea de a conduce un autoturism fără permis poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 până la 5 ani chiar și în cazul minorilor. Cazierul astfel pătat le poate îngreuna găsirea unui loc de muncă sau posibilitatea de a se înscrie la o școală militară.

Pentru a putea da examen pentru carnet trebuie să treacă șase luni de la primirea unei amenzi penale. Acum, minorul de peste 15 ani trebuie să aștepte ca ancheta din dosar să fie finalizată. În cazul în care ar fi trimis în judecată așteptarea este de încă un an de la pronunțarea sentinței, dacă pedeapsa este cu suspendare, și de încă un an de la executarea pedepsei, dacă ajung în spatele gratiilor.

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani sunt supuși unei expertize pentru a se stabili dacă au sau nu discernământ. În schimb, cei de peste 16 ani răspund penal și sunt cercetați din start.

În anul 2015, un băiat de 16 ani, din Bacău, a mers și mai departe. După ce a furat un autoturism dintr-o parcare și s-a plimbat cu acesta prin oraș, l-a dus la un punct de colectare a fierului vechi din oraș unde a fost dezmembrat și vândut pe bucăți pentru suma de 300 de lei. Ca să scape de anchetă, a fugit din țară, însă tot a fost găsit și reținut de polițiști.

Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, a tras atunci un semnal de alarmă pentru tinerii care au idei neinspirate.

„Atragem atenția tinerilor tentați să conducă autoturismul până la împlinirea vârstei de 18 ani că un astfel de gest ar putea avea repercusiuni atât în ceea ce privește libertatea celor în cauză cât și în ceea ce privește momentul la care ar putea obține ulterior dreptul de a conduce un autoturism pe drumurile publice”, a menționat Narcisa Butnaru.

Astfel că, deși este minor, adolescentul de 15 ani care a condus fără permis în Vrancea nu va scăpa nevinovat în fața legii.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite