Elevii de clasa a 8-a încep Evaluarea Națională 2023 luni, 19 iunie, cu prima probă scrisă la Limba și Literatura Română, iar cea de-a doua, la matematică, este planificată pentru miercuri, 21 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
UPDATE: Subiectele primite de elevi la proba scrisă de la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023 au avut două texte suport, primul din Ioan Slavici – „Limir-împărat” și al doilea din Octavian Paler – „Deșertul pentru totdeauna”. Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizeze pe Lia, personajul din textul lui Ioan Slavici. Varianta extrasă a fost cea cu numărul 4.
Prezența elevilor în sală este permisă până la ora 08:30, urmând ca subiectele să fie împărțite la ora 09:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 4 iulie, după ce vor fi finalizate toate contestațiile. Ministerul Educației a publicat un ghid cu toate regulile care trebuie respectate și modalitatea de desfășurare a Evaluării Naționale 2023.
Reguli și sfaturi pentru elevii de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023
Elevii nu au voie să iasă din clasă decât după minimum o oră de la primirea foilor de examen, și au la dispoziție un maxim de 2 ore pentru finalizarea subiectelor. Probele scrise la română și matematică încep la ora 9:00.
Pentru candidații cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare există prevederi speciale în baza cărora se poate solicita prelungirea timpului de lucru cu maximum 120 de minute, solicitare care necesită aprobarea Comisiei Județene de Organizare a Evaluării Naționale.
Elevii prezenți vor fi dirijați în sala de examen și așezați în ordine alfabetică. În intervalul 8:30-9:30 ei vor fi legitimați și vor primi lămuriri cu privire la modul de desfășurare a probei. Începând cu ora 9:00, elevii vor avea 15 minute la dispoziție pentru a completa datele în caseta de identificare.
Pe lângă broșura cu subiectele redactate, elevii vor primi și o ciornă pe care vor trebui să o predea la sfârșit împreună cu foaia de examen.
Răspunsurile completate greșit pe foaia de examen, pot fi corectate prin tăierea cu o linie orizontală și scrierea răspunsului considerat corect. Elevii au voie să folosească doar pix/stilou de culoare albastru și creion simplu și nu au voie să facă însemne pe foaia de examen, deoarece pot fi considerate încercare de a copia, și prin urmare, poate duce la anularea testului dat de respectivul elev.
Candidaților le este interzis în sala de examen cu materiale ajutătoare precum manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri, instrumente electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. Tot ce au voie să ia cu ei la examen este cartea de identitate și instrumentele de scris precum stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de șters, riglă, și apă și șervețele. Obiectele personale pot fi lăsate în sala de depozitare prestabilită de comisia centrului de examinare.
Calendarul examenului de Evaluare Națională 2023
Până la data de 16 iunie: Înscrierea + Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) + 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00): Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Evaluarea Națională 2023 reprezintă modalitatea de evaluare a competențelor acumulate de elevi până în clasa a VIII-a. Susținerea examenului este gratuită și se desfășoară anual, într-o singură sesiune.