Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit informații de ultim moment despre pensii și recalcularea acestora. Potrivit acesteia, recalcularea pensiilor în 2024 va avea două momente-cheie.
Așadar, Simona Bucura Oprescu a subliniat că 2024 va fi primul an în care românii vor primi pensii majorate și în care vor beneficia de două momente-cheie.
Recalcularea pensiilor în 2024: Ce spune Simona Bucura Oprescu
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat că primul moment important este creșterea de 13,8% a punctului de pensie. Al doilea este punerea în plată a recalculării de la 1 septembrie 2024.
„În 2024, românii vor primi pensii majorate și în care vor beneficia de două momente-cheie. Creșterea de 13,8% a punctului de pensie și punerea în plată a recalculării de la 1 septembrie 2024. Arătăm că munca stăruitoare învinge totul. Cu colegii de la MM și CNPP am muncit pe rupte ca să fim gata cu o lege bună, la timp. nu numai pensionarii, ci și noi care muncim acum, să știm că avem o lege bună, respect când ieșim la pensie”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
De asemenea, ministrul a vorbit și despre momentul în care banii vor ajunge la pensionari. Potrivit ministrului, printarea taloanelor de pensie pentru ianuarie 2024 a început de pe 16 decembrie.
„E important să știe pensionarii că de pe 16 decembrie am început printarea taloanelor de pensie pentru ianuarie 2024. Banii sunt în buget, taloanele sunt printate și cei de la poștă vor începe din ianuarie să ducă pensiile prin poștă. E important să știe că și cei care primesc pensiile le vor primi la jumătatea lui ianuarie”, a menționat Simona Bucura Oprescu.
Recalcularea aduce mai multe beneficii
Ministrul Muncii a susținut și că recalcularea aduce mai multe beneficii. În primul rând, spune ea, este vorba despre echitate în sistemul public. Totodată, aceasta a prezentat mai multe probleme.
Simona Bucura Oprescu a explicat că românii care au ieșit în perioade diferite, dar care au muncit la fel, au primit pensii diferite.
„Recalcularea aduce ce ne dorim cu toții, echitate în sistemul public. Pentru muncă și contribuții egale să avem pensii egale. Românii care au ieșit în perioade diferite, pe pensii diferite, dar care au avut aceleași contribuții, care au muncit la fel, din păcate au primit pensii diferite. De la 1 septembrie să știe că primesc același cuantum al pensiilor.
Pensiile celor care au avut acord global, sporuri nepermanente, al 13-lea salariu pentru care s-au reținut și virat contribuții de asigurări sociale trebuie să știe că vor avea pensii mai mari fiindcă după noua lege a pensiilor și acestea vor fi luate în calcul ca venituri contributive. Noua lege a pensiilor încurajează munca, cu cât muncești mai mult cu atât vei avea o pensie mai mare. Peste trei milioane de români vor avea pensii mai mari în urma recalculării. Aceste pensii v0r fi puse în plată în septembrie pentru că pensiile se plătesc lună de lună”, a mai spus ministrul ce a explicat cum se va face recalcularea pensiilor în 2024.