joi, 12 iunie, 2025

România riscă să piardă banii din PNRR! „Specialii“ își freacă mâinile de bucurie

Magistrații de la Curtea Constituțională au decis să amâne pronunțarea unui verdict privind sesizările Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie referitoare la legea privind pensiile de serviciu și legea privind cumulul pensiei cu salariul. Cu alte cuvinte, lucrurile rămân așa cum sunt acum, adică beneficiarii de pensii speciale își vor primi banii în continuare, în timp ce România riscă să piardă banii din PNRR.

România și-a asumat adoptarea celor două legi până la începutul lunii septembrie pentru a putea depune cererea pentru tranșa a treia de bani din PNRR. Cum judecătorilor de la CCR nu prea le pasă, există marele risc să pierdem niște miliarde bune de euro. Ce va face Guvernul Ciolacu în această situație?

România riscă să piardă banii din PNRR!

Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne dezbaterile pe Legea pensiilor speciale pentru data de 2 august. De asemenea, discuțiile pe Legea cumulului pensiei cu salariul au fost amânate pentru 21 septembrie. Motivul amânării a fost, sanchi!, „necesitatea unor lămuriri suplimentare“ și nu faptul că și pe ei îi va afecta această lege!

Amânarea reprezintă o mare problemă pentru România deoarece Guvernul este obligat să adopte cele două legi până la începutul lunii septembrie pentru a putea depune cererea pentru tranșa a treia de bani din PNRR.

Curtea Constituțională a fost sesizată pe 29 iunie de magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare. Magistrații au făcut această sesizare nu pentru că le-ar păsa puțin de legalitatea legii, ci de faptul că ar fi ușurați de niște mi ide lei la pensii, plus că vor fi puți să iasă la pensie mai târziu decât zice legea acum.

„Specialii“ afectați de lege sunt magistraţii, diplomaţii, funcţionarii parlamentari, personalul Curţii de Conturi, personalul aeronautic și militarii. E vorba despre un fel de „băieți deștepți“ care nu vor să-și piardă niște privilegii și cărora li se cam fâlfâie de banii europeni și de problemele pe care le poate avea România din cauza neadoptării acestei legi. Să mai spunem și că 4 dintre cei 9 judecători au deja pensii speciale, iar un al cincilea vrea și el acest statut.

Practic, legea are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Ce face Guvernul în această situație

Noul ministru al Muncii spune că este pregătită pentru orice decizie a Curții Constituționale și că are 3 variante de lucru. Cu alte cuvinte, Guvernul ia deja în calcul faptul că magistrații Curți Constituționale vor respinge legea privind pensiile de serviciu.

Mai mult, se are în vedere să se meargă iar cu jalba în proțap la Comisia Europeană pentru a se cerși prelungirea termenului pentru legea pensiilor speciale.

Nu ar fi prima dată când nu respectăm țintele fixate pentru a primi banii din PNRR. Deja 30 dintre cele 49 de jaloane ce trebuiau atinse în primele două trimestre ale anului nu au fost îndeplinite. Acestea vizau banii aferenți cererilor 3 și 4 din PNRR.

România riscă să piardă banii din PNRR, dar guvernanții noștri speră ca europenii să fi înțeles cât de neserioși suntem și să meargă iar cu capul plecat și cu mâna întinsă pentru a cere noi păsuiri legate de termene.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite