În urma ajustărilor efectuate în luna septembrie, pensionarii din România vor observa o creștere a sumei primite lunar. Recalcularea pensiilor se efectuează luând în considerare mai mulți parametri, printre care stagiul de cotizare, grupele de muncă și anul nașterii.
Pensiile vor crește în funcție de anul nașterii
Această recalculare se aplică individual fiecărui pensionar, iar procentele de creștere variază în funcție de situația fiecăruia. Cu toate acestea, există tabele de referință care arată cu cât vor crește pensile în funcție de anul nașterii, ținând cont și de factorii menționați anterior.
Conform analizelor și tabelelor prezentate de către Doina Pârcălabu, se observă că cele mai mari procente de creștere a pensiilor sunt înregistrate la românii născuți în perioada ianuarie 1939 – decembrie 1944 și ianuarie – martie 2008, cu majorări de 20-27%. Aceștia au, de asemenea, un stagiul de cotizare considerabil, de 30 de ani sau mai mult, iar vârsta la care ies la pensie este în jur de 62-63 de ani.
De asemenea, pensionarii născuți în perioada aprilie 1945 – septembrie 1946 și cei născuți în perioada mai – septembrie 1948 vor observa creșteri de până la 30%. În cazul acestora, stagiul de cotizare variază între 21 și 31 de ani, iar vârsta la care se retrag la pensie este în jur de 63 de ani.
Se preconizează că și românii născuți în perioada octombrie 1948 – martie 1950 vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiei. Pentru această categorie, se constată stagiuri de cotizare de 34-35 de ani și vârste de pensionare de 64-65 de ani.
„Vor beneficia toți de această recalculare pentru că se aplică tuturor pensionarilor, iar celor care urmează să se înscrie la pensie li se va determina numărul total de puncte și li se va calcula pensia după această regulă. Deci toţi vor beneficia de recalculare”, a precizat Doina Pârcălabu, fosta președintă a Casei de Pensii.
Cine sunt pensionarii favorizați la recalculare
Începând cu luna septembrie 2024, pensiile vor fi reevaluate conform noii formule stabilite în cadrul legii noi a pensiilor. Potrivit declarațiilor ministrului Muncii, creșterea acestora poate varia într-un interval cuprins între 1% și 80%, în funcție de punctele contributive, punctele necontributive și cele de stabilitate.
„Vor fi români care vor avea poate o creștere de 1%, vor fi români care vor avea o creștere de 80%, depinde de cele trei elemente esențiale pe baza cărora se va calcula numărul de puncte: punctele contributive, punctele necontributive și punctele de stabilitate”, a subliniat Simona Bucura Oprescu.
Pentru fiecare cetățean român, se va atribui un punctaj individual, care va fi multiplicat cu valoarea punctului de referință. Anul viitor, acest punct de referință va fi de 81 de lei. Recalcularea pensiei se va realiza în funcție de acest punctaj obținut. Peste trei milioane de români, conform simulărilor noastre, se vor bucura de creșteri ale pensiilor, potrivit ministrului Muncii. Majorarea veniturilor pensionarilor, în conformitate cu reglementările actuale, a fost de 13,8%, afectând cel mai semnificativ pe cei cu venituri ridicate. După această ajustare, pensiile cele mai mari depășesc acum suma de 100.000 de lei pe lună, brut.
Cea mai mare pensie din România se ridică la suma de 108.627 de lei brut. După deducerea impozitului conform legii, pensia netă se situează la peste 90.000 de lei pe lună. Înainte de această majorare, cele mai mari pensii din România se opreau la 95.423 de lei brut. A doua cea mai mare pensie, bazată pe contributivitate, este de 81.299 de lei, în timp ce a treia se situează la 78.526 de lei. Înainte, acestea aveau valori de 71.417 de lei, respectiv 68.981 de lei. În topul celor mai mari cinci pensii bazate pe contributivitate se regăsesc doi beneficiari cu venituri de 73.450 de lei, respectiv 68.703 de lei.
Pensiile vor crește în funcție de anul nașterii, iar a șasea pensie din top este în valoare de 60.549 de lei, în timp ce cea de-a douăsprezecea, care completează categoria celor de peste 50.000 de lei, este de 53.876 de lei.