Veste proastă dată pentru pensionari de Daniel Baciu: Peste un milion și jumătate de pensionari vor avea de pierdut după recalcularea pensiilor!

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat că Peste un milion și jumătate de pensionari vor avea de pierdut după recalcularea pensiilor.

Concret, cei peste un milion și jumătate de pensionari vor rămâne cu suma actuală, pierzând posibilitatea de a beneficia de indexarea anuală conform ratei inflației.

Peste un milion și jumătate de pensionari vor avea de pierdut după recalcularea pensiilor

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a precizat că peste un milion și jumătate de pensionari ar putea să aibă de pierdut la pensie, în urma recalculării. Adică vor rămâne cu suma actuală, pierzând posibilitatea de a beneficia de indexarea anuală conform ratei inflației.

„Există posibilitatea ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de nişte avantaje în decursul pensionarii şi apoi să ajungă toate la acelaşi nivel”, a declarat Daniel Baciu.

Șeful Casei de Pensii a ținut să precizeze că românii care au ieșit la pensie înainte de anul 2011 şi nu au beneficiat de niciun indice de corecţie vor avea parte de cele mai mari majorări ale pensiilor.

„Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a mai spus Daniel Baciu.

Începe recalcularea tuturor pensiilor

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice a menționat că a semnat contractul pentru realizarea softului necesar recalculării pensiilor, astfel încât începe oficial procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.

„Am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii. Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată. Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă!

Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, a mai spus Daniel Baciu, pe o rețea socială.

Șeful Casei Naționale de Pensii a menționat că pensia minimă se va indexa cu aceeași valoare cu cât se indexează și valoarea punctului de pensie.

„Principiul de indexare a pensiei minime este legat de inflație. Numai în ianuarie vom mai face indexări cu rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. Și pensia minimă se va indexa cu aceeași valoare cu cât se indexează și valoarea punctului de pensie”, a mai spus Daniel Baciu, care a susținut că peste un milion și jumătate de pensionari vor avea de pierdut după recalcularea pensiilor.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite