duminică, 3 decembrie, 2023

Actele de Stare Civilă, obţinute online! Baza de date acoperă 68,5 milioane de acte!

Actele de Stare Civilă vor putea fi obţinute online. Astfel, Cvrtificatele de naştere, căsătorie, divorț şi deces vor putea fi obţinute în sistem online, în urma implementării unui proiect al M.A.I, iar unele acte de stare civilă au fost digitalizate deja. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, legat de implementarea proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – S.I.I.E.A.S.C”.

Actele de Stare Civilă, obţinute online

Până în prezent, au fost digitalizate 68,5 milioane de acte de stare civilă, o bază de date care cuprinde 100 de ani de astfel de acte, potrivit Ministerului Afacerilor Interne. Acest proiect ar trebui să reducă timpul de soluţionare al cererilor privind înregistrarea documentelor de Stare Civilă, precum şi eliberarea certificatelor de naştere, căsătorie, divorţ sau deces. Valoarea proiectului este de peste 180 de milioane de lei, în mare parte fonduri europene.

„Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte din România, care a necesitat un efort foarte mare. Ca să ne dăm seama de volumul activității, nu mai puțin de 68,5 milioane acte de stare civilă au fost digitalizate, indexate și acum se constituie într-o bază de date. Nu mă înșel dacă spun, fără precedent, în administrația românească. O bază de date digitalizată care acoperă mai bine de 100 de ani de acte de stare civilă emise în România, din 1921 până în 2021, iar tot ceea ce a fost emis după anul 2021 urmează să fie digitalizat prin eforturile proprii ale Ministerului Afacerilor Interne“, a declarat Cătălin Predoiu.

Documentele vor fi emise electronic

Ministrul Afacerilor Interne susținut că un beneficiu al acestui program ar fi şi reducerea documentelor eliberate în format hârtie. Va exista un portal on-line unde vor putea fi făcute aceste solicitări, iar documentele vor fi emise electronic. Baza de date deja digitalizată cuprinde 100 de ani de acte de stare civilă, mai exact din 1921, până în 2021, iar toate documentele care au fost emise după anul 2021 vor fi digitalizate cu bani de la M.A.I.

Cătălin Predoiu a dat și un exemplu legat de emiterea unui act de stare civilă, a unui certificat de naștere.

„Astăzi, cetățeanul se adresează unei autorități administrative de domiciliu formulând o cerere. Cererea, de regulă, se așază într-un teanc de cereri și își așteaptă rândul să fie procesată. După ce este procesată este trimisă la autoritatea de la locul nașterii unde se așază într-un alt teanc de cereri așteptând să fie procesată și într-un final actul de stare civilă, certificatul de naștere, este trimis prin poștă, fiind un act oficial este trimis în format letric, pe hârtie. În urma aplicării acestui program accesarea se face instantaneu“, a adăugat Cătălin Predoiu.

Termenul preconizat pentru operaționalizarea proiectului pilot în relația cu cetățeanul este finalul acestui an, urmând ca implementarea să se finalizeze, la nivel național, cel mai târziu la data de 24 septembrie 2024. Astfel, actele de Stare Civilă vor putea fi obţinute online.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.