vineri, 7 februarie, 2025

Adaosul comercial la alimentele românești a crescut. Comercianții se plâng că își vor închide magazinele

După multe discuții belicoase, Coaliția a decis: adaosul comercial pentru alimentele româneşti va fi plafonat la 20% iar aceasta se va realiza la retailer. Efectul ar putea fi contrar, avertizează analiştii economici. Marile magazine s-ar putea orienta masiv spre importuri, iar produsele româneşti ar putea dispărea de pe raft.

Adaos plafonat la alimentele româneşti

Mulți dintre retailerii români spun că nu au cum supraviețui la un adaos de 20% și că acesta nu este benefic companiei. Fiecare dintre patroni au de plătit facturi, chirie la spațiu și de plătit salarii. Nu au cum face toate acestea la un adaos în procent de 20.

Acest adaos foarte mare nu le convine nici producătorilor. „Produsul pleacă de la noi undeva la 14-15 lei caserola de ouă. Şi depinde de supermarket. Dacă vorbim de hypermarket, produsele sunt mai ieftine şi sunt în jur de 20 de lei. Iar în cele mai mici cred că este cu un leu mai scump. Este un adaos considerabil”, a spus Vladimir Lăpădat, producător ouă pentru Observator News.

„În momentul în care anumite adaosuri sunt mai mici pentru produsele din import şi mai mari pentru produsele autohtone. Şi atunci producătorii autohtoni trebuie să se închidă pentru că nu mai sunt competitivi, statul are obligaţia de a interveni”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Subiectul a tensionat apele în Coaliție

O nouă ordonanţă a plafonării ar putea fi gata în două săptămâni, promit guvernanţii. Asta după ce subiectul a iscat tensiuni în coaliţie.

„Cum putem să susţinem o astfel de măsură, după atât de mult timp în condiţiile în care ştim că orice intervenţie de plafonare practic intervine pe tot ce înseamnă echilibrul unei pieţe libere? Piaţa se reglează singură”, spune Nicolae Ciucă, preşedintele PNL.

După câteva ore de negocieri, liberalii au cedat. Doar că actorii din piaţă spun că s-ar putea obţine un efect contrar. Urmează discuţiile între retaileri şi autorităţi. Vor trebui să cad de acord cu privire la lista de produse cu adaos plafonat, dar şi la perioada în care măsura se va aplica.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.