miercuri, 4 decembrie, 2024

Când vor fi plătite pensiile în luna decembrie: Ministrul Muncii vine cu detalii de ultimă oră!

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a venit cu precizări extrem de importante despre pensiile românilor. Simona Bucura-Oprescu a spus când vor fi plătite pensiile în luna decembrie. Din luna ianuarie, valoarea punctului de pensie va crește cu 12 la sută, ceea ce înseamnă o nouă majorare a drepturilor de care beneficiază seniorii.

Când vor fi plătite pensiile în luna decembrie

Vești bune pentru pensionarii din România! Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat, pentru început, că pensionarii vor beneficia, în ianuarie 2025, de o nouă majorare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Simona Bucura-Oprescu a explicat că, potrivit legii, pensiile se indexează, anual, în ianuarie, ca urmarea a eliminării pragului de 9,4 la sută din PIB ce ar fi însemnat, pentru multă vreme, înghețarea drepturilor seniorilor.

Concret, după cum a precizat ministrul Muncii, valoarea punctului de pensie va crește, în ianuarie 2025, cu peste 12 la sută,  de la 81 de lei la circa 91 de lei. Asta înseamnă, automat, majorarea drepturilor, în condițiile în care pensia se calculează prin înmulțirea numărului total de puncte, din decizia de pensionare, cu noua valoare a punctului de pensie.

Simona Bucura-Oprescu a vorbit și despre plata pensiilor în decembrie. Ea a subliniat că pensiile, și în această lună, vor fi plătite la timp, respectiv din 2 decembrie, pentru cei care primesc pensia de la poștași, și la 12 decembrie, pentru cei care încasează în cont bancar.

Simona Bucura-Oprescu: „Niciun român nu va pierde niciun ban”

Ministrul Muncii a făcut precizări și despre sumele aferente recalculării din toamna acestui an. Bucura-Oprescu a anunțat că le-a cerut colegilor de la casele de pensii ca ”toate sumele aferente recalculării sa fie plătite integral”.

”Vor fi plătiți toți banii care se cuvin din 1 septembrie, niciun român nu va pierde niciun ban”, a subliniat demnitarul.

Simona Bucura-Oprescu a dat și alte vești bune, esențiale pentru beneficiarii unor ajutoare din partea statului.

Astfel, ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie – inclusiv energie termică, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi – va fi acordat în continuare celor care au beneficiat de acest sprijin. Cât privește pragul de venit pentru pensionarii care pot beneficia de medicamente compensate cu 90 la sută, ministrul a precizat că acesta a crescut de la 1.830 lei la 2.020 lei.

Casa Națională de Pensii Publice a subliniat că încearcă să gestioneze situația cât mai eficient. Reprezentanții instituției au declarat că monitorizează constant progresul soluționării dosarelor restante și că sunt în curs de rezolvare a problemelor legate de funcționarea softului informatic utilizat pentru procesarea cererilor.

„Este esențial ca aceste probleme să fie soluționate cât mai rapid, pentru ca pensionarii să își poată primi drepturile financiare fără alte întârzieri,” a subliniat un reprezentant al Casei de Pensii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a spus când vor fi plătite pensiile în luna decembrie.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.