vineri, 18 iulie, 2025

Fetele make-up artistului Dana Roba riscă să ajungă în grija statului

Dana Roba a fost bătută cu bestialitate cu un ciocan de soțul ei în urmă cu doar o săptămână. Incidentul a șocat o întreagă națiune, mai ales că femeia este destul de populară. Aceasta s-a remarcat de-a lungul carierei sale de make-up artist. Acum, tânăra se află în spital, luptând între viață și moarte.

Dana Roba a fost internată în spital luni, 5 iunie 2023, după ce a fost bătută cu brutalitate de soțul ei. Acesta și-a pierdut cumpătul și din cauza furiei provocată de gelozie a început să lovească cu bestialitate în femeie. Cei doi urmau să divorțeze, începând deja acest demers. Însă, în plin proces de divorț, Daniel Balaciu a aflat ca partenera sa a început o nouă aventură amoroasă cu un alt bărbat. În acel moment, orbit de furie, a pus mâna pe ciocan și a lovit-o pe Dana Roba până a aceasta a leșinat.

Bătută cu bestialitate cu un ciocan. Unde este femeia acum?

După incident, Dana Roba a suferit o intervenție chirurgicală pe creier. Operația a durat nouă ore. Bărbatul a fost plasat sub arest preventiv timp de 30 de zile. În acest timp, anchetatorii o să decidă ce sentință va primi bărbatul pentru crimele pe care le-a comis. O rudă apropiată a femeii a declarat pentru o instituție de presă că Dana a ieșit din comă și este conștientă.

„Dana este OK, este conștientă, am vorbit. Familia este alături de ea în fiecare moment, o vizitează constant. Se concentrează foarte mult pe starea ei și sunt cât se poate de fericiți că s-a trezit și că încet, încet își revine. Cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să trecem și peste această încercare”, a declarat un apropiat al make-up artistului.

Cei doi au împreună două fetițe minunate. La momentul de față, Chantal și Celine nu cunosc detalii despre ce s-a întâmplat între părinții lor. Fetițele nu știu din ce cauza mama lor lipsește de lângă ele.

“Fetele sunt bine, ele sunt prea mici pentru a putea digera o astfel de situație. Nu știu ce s-a întâmplat cu mama lor și nici cu tatăl. N-au vizitat-o până acum pe Dana, însă restul familiei este alături de ea”, a mai declarat apropiatul vedetei.

Ce spun oamenii legii despre fapta comisă de bărbat. Cu cine rămân fetițele?

Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce prevede legislația în vigoare într-un astfel de caz, în care sunt implicați copiii:

„Dacă ei nu au familie extinsă, asta însemnând bunici, unchi, mătuși, atunci copiii se vor duce în grija statului. Cam aceasta este regula în ipoteza în care nu avem familie extinsă. Dacă avem familie extinsă, ei se vor duce către familia extinsă și în cele din urmă vom avea parte de o anchetă socială dacă lucrurile vor rămâne așa”, a explicat avocatul Adrian Cuculis

Mama fetițelor, bătută cu bestialitate cu un ciocan, nu este capabilă la moment să aibă grijă de acestea din cauza operației dificile prin care a trecut. Cu siguranță, fetițele nu au cum să rămână în grija tatălui deoarece acesta a demonstrat un comportament anormal și urmează să fie pedepsit în conformitate cu legea.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite