luni, 13 mai, 2024

Klaus Iohannis se visează șef la Consiliul European! Nicolae Ciucă, președinte pentru câteva luni!

Anunțul că va demisiona Charles Michel i-a dat palpitații președintelui dumneavoastră. Acum, Klaus Iohannis se visează șef la Consiliul European și i-a băgat deja pe liberali în ședință. În visul lui, președintele vrea să facă rocada în vară și să-l lase pe Nicolae Ciucă să conducă țara, nu că el ar face asta acum.

Klaus Iohannis se visează șef la Consiliul European!

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că va demisiona din funcție pentru a candida la alegerile europarlamentare. Anunțul l-a trezit la viață pe președintele dumneavoastră, care se gândește că nu i-ar sta rău pe acel post. Charles Michel va încerca să amâne cât de mult momentul demisiei, asta urmând să se producă după ce își va prelua mandatul de europarlamentar.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în iunie, iar până la finalul lunii iulie trebuie să se formeze noua Comisie Europeană și Consiliul European.

O cutumă europeană spune că este ales cel mai longeviv politic lider. Acum, cei mai vechi membri ai Consiliului sunt Viktor Orban și președintele dumneavoastră. În condițiile în care Viktor Orban nu prea este pe placul liderilor europeni, cel mai liniștit om din România ar putea fi candidatul perfect pentru acel post.

Apele par a fi făcute perfect pentru președintele dumneavoastră în condițiile în care la negocierile europene socialiștii vor primi șefia Comisiei Europene, în timp ce PPE ar urma să aibă șefia Consiliului European. Cum președintele dumneavoastră este principalul favorit din partea PPE să devină propunerea pentru șefia Consiliului European, sunt șanse mari să scăpăm de el înainte termen!

Nicolae Ciucă, președinte pentru câteva luni sau… cinci ani!

Prin plecarea președintelui dumneavoastră la șefia Consiliului European, funcția ar rămâne vacantă. Constituția spune, în această situație, că al doilea om în stat, o va prelua. Este vorba despre președintele Senatului, adică generalul cu 4 stele, „Ciucă al vostru“.

Ajungerea în acel scaun ar putea reprezenta pentru el o șansă unică în viață de a rămâne acolo pentru încă 5 ani. Va depinde foarte mult dacă liberalii care îi cântă de ceva vreme prohodul vor înghiți în sec și se vor alinia în spatele lui sau vor continua să-l sape, chiar cu riscul de a-l face pe Marcel Ciolacu președinte.

Depinde foarte mult și de generalul cu 4 stele dacă va specula oportunitatea ivită și va putea capitaliza electoral până la alegerile prezidențiale. În aceste condiții, el ar putea să-i ia fața lui George Simion și să intre în bătălia finală cu Marcel Ciolacu și chiar să o câștige.

Amiciția lui Ciucă cu Ciolacu va muri subit pentru că în acest scenariu cei doi au șanse să ajungă împreună în final. Mai interesat să nu se întâmple asta este Ciolacu, ce se gândește deja la sprijinul liberal pentru o bătălie cu George Simion.

Marcel Ciolacu ar avea posibilitatea, din postura de premier, să-i pună o talpă președintelui dumneavoastră în drumul spre Europa, însă e greu de crezut că liderul social democrat are așa „cohones“ să blocheze drumul președintelui dumneavoastră la președinția Consiliului European.

Deocamdată, Klaus Iohannis se visează șef la Consiliul European, iar mutarea ar putea deschide PNL-ului o cale nesperată spre o nouă funcție de președinte al României.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

1 COMENTARIU

  1. După Revolutia din decembrie 1989, poporul român nu a avut o mână bună în alegerea presedintilor.
    Ion Iliescu a fost primul presedinte post-decembrist care după doi ani in fruntea FSN (1990-1992) avut două mandate neconsecutive de 4 ani; primul in perioada 1992-1996 iar al doilea in perioada 2000-2004.
    Ion Iliescu se considera pe sine un „om sărac si cinstit” dar în timpul cât a condus România a lăsat să se dezvolte o adevărată caracatită a coruptiei.
    După Iliescu a urmat Emil Constantinescu, cunoscut sub numele de „Ţapu”, cu un mandat de 4 ani (1996-2000), care nu a mai candidat pentru al doilea mandat deoarece l-a învins securitatea după cum singur a recunoscut.
    In anul 2000 a revenit din nou Ion Iliescu pentru cel de-al doilea mandat de 4 ani la cârma „statului securist” lăsat de Emil Constantinescu.
    A urmat Traian Băsescu din 2004 până in 2014 pentru 2 mandate de 5 ani, la urma cărora a declarat că România a ajuns un „stat mafiot”.
    In sfârsit, Klaus Iohannis care din 2014 se află la cârma ţării pentru primul mandat, iar din 2019 la al doilea mandat de 5 ani până in 2024, acesta vorbea nu demult despre România ca despre „un stat eșuat”.
    Klaus Iohannis care a candidat sub sloganul „România educată” s-a dovedit cel mai slab presedinte post-decembrist. După ce s-a ales praful de „România educată”- proiectul de suflet al presedintelui Klaus Iohannis, acesta a fost considerat groparul învățământului românesc. După aproape 10 ani de mandat Klaus Iohannis in loc să facă reformele de care România are nevoie, el a dormit la Palatul Cotroceni sau s-a plimbat fără să dea socoteală pe banii fraierilor, cu avioane charter private de lux.
    Acum se pregăteste pentru un somn prelungit la Consiliul European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.