luni, 4 decembrie, 2023

Numărul de cazuri de Covid-19 a crescut alarmant în România! Ce spun medicii

Numărul de cazuri de Covid-19 a crescut alarmant în România în ultimele două luni. Medicii susțin că nu sunt motive să ne impacientăm deoarece formele de boală nu sunt atât de grave. Care sunt principalele cauze care au dus la creșterea numărului de cauze.

Numărul de cazuri de Covid-19 a crescut alarmant în România!

România a depășit 11.000 de cazuri noi de Covid-19 raportate săptămâna trecută, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 25 de ori. În săptămâna 11-17 septembrie 2023, au fost confirmate în total 11.226 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), iar în total până pe 17 septembrie au fost confirmate 3.440.346 de cazuri, potrivit INSP.

„În intervalul 11- 17 septembrie 2023 au fost înregistrate 11226 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 3583 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 231 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătăţii.

Mai mult, până la data de 17 septembrie 2023, au fost înregistrate 68.314 decese, 98% dintre ele având comorbidități asociate, 86,6% a fost la persoane de peste 60 de ani și 54,7% dintre decese au fost la bărbați.

La ATI sunt internate, în prezent, 967 de persoane. În intervalul 11- 17 septembrie 2023 au fost efectuate 3.397 teste RT-PCR şi 40.469 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.928.704 teste RT-PCR şi 14.012.300 teste rapide antigenice.

Cum se explică creșterea

Sandra Alexiu, președintele Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov, a declarat că această creștere este cauzată de mai mulți factori, printre care răcirea vremii și reluarea școlii, când mai mulți oameni stau adunați în spații închise.

„Când scad temperaturile și se răcorește, virusurile care circulă în perioada rece prin intermediul curenților de aer cresc în intensitate. Așa apar mai multe infecții respiratorii în general, produse de alte virusuri, cum sunt celelalte coronavirusuri, sau rinovirusurile, sau virusurile gripale, totdeauna cresc în perioada de toamnă-iarnă. La fel, intrarea în colectivități. Încep școlile, încep cursurile, sunt perioade în care mai mulți oameni stau adunați în spații închise. Când aceste spații nu se aerisesc, sigur că virusurile circulă mai intens și au posibilitatea mai frecvent să producă infecții. Toată lumea se aștepta ca, odată cu toamna, să vină și asta și uite că s-a întâmplat chiar înainte să înceapă școlile, probabil că acum vor mai crește câteva zile sau poate chiar două săptămâni, până când începe activitatea în școală și dispar primele cazuri și se creează o obișnuință. După care ne așteptăm ca toate aceste lucruri să devină o chestiune uzuală. Așa cum în fiecare sezon rece ne întâlnim cu gripa, tot așa probabil ne vom întâlni și cu Covid mai departe”, a precizat Sandra Alexiu.

Demn de precizat este faptul că numărul de cazuri de Covid-19 a crescut alarmant în România, iar în săptămâna 11-17 septembrie, 39.5% din cazuri au fost înregistrate în București, Iași, Prahova, Timiș și Cluj.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.