O profesoară de 28 de ani a fost dată afară de la școală. Brianna Coppage, profesoară în Missouri, a fost suspendată de la școală după ce s-a aflat că are pagină pe OnlyFans. Tânăra și-a dat demisia și a luat decizia de a intra în industria porno, scriind pe pagina ei, „Da… sunt acea profesoară!”
O profesoară de 28 de ani a fost dată afară de la școală!
O profesoară de engleză, în vârstă de 28 de ani, din Missouri, Brianna Coppage, a fost suspendată de conducerea școlii unde preda, după ce s-a aflat că aceasta are pagină de OnlyFans, unde pune conținut pornografic.
Tânăra nu a mai așteptat decizia Liceului „St Clair“ și și-a dat demisia, spunând că se va concentra de acum pe cariera ei în pornografie.
Contul de OnlyFans al profesoarei a fost descoperit întâmplător de către un părinte, care a sesizat conducerea școlii.
Cât a fost suspendată și după ce povestea tinerei a apărut în presa locală, aceasta a strâns o mulțime de urmăritori. Astfel, aceasta a luat decizia să demisioneze, considerând că va câștiga mult mai mult de pe urma paginii de OnlyFans decât din învățământ.
„Nu am vrut să mă lupt cu conducerea școlii. Știam că nimic nu va mai fi la fel dacă mă întorc. Tocmai de aceea, am decis să-mi dau demisia. Asta a fost cea mai bună opțiune. Ca profesor câștigam 42.000 de dolari într-un an, în timp ce din OnlyFans câștig aproximativ 10.000 de dolari lunar. Am primit mult sprijin pe site. Este cu siguranță încurajator pentru mine“, a declarat Brianna Coppage, care preda la clase de elevi cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani.
În momentul în care povestea ei a fost prezentată în presă, comunitatea a reacționat negativ împotriva școlii, astfel că tânăra a decis să plece singură.
„A fost multă ură împotriva mea și a liceului. Nu am vrut ca acest lucru să continue. Educația elevilor trebuia să revină la normal, fără prea mult scandal“, a adăugat Brianna Coppage.
A ales o carieră în industria pornografică
Brianna Coppage realizează în mod regulat videoclipuri împreună cu soțul ei și cu un alt cuplu, pe care le postează pe OnlyFans și a postat săptămâna trecută un mesaj adresat potențialilor clienți.
„Da… sunt acea profesoară! Mai are cineva vreo îndoială în ceea ce mă privește?!“, a postat tânăra.
Întrebată de presa locală dacă nu se teme că vreunul dintre foștii ei elevi va intra pe pagina ei, Brianna a precizat că n uexistă acest risc.
„Niciodată nu cred că elevii trebuie expuși la un asemenea conținut. Dacă un adult nu ar raportat la conducerea școlii, elevii nu ar fi știut niciodată”, a comentat Brianna.
Acum tânăra este decisă să continue doar cu activitatea de pe OnlyFans.
„Voi abandona cariera educațională. Voi avea timp suficient doar pentru OnlyFans. Fac aste pentru simplul motiv că voi câștiga mai mulți bani“, a adăugat profesoara de 28 de ani, care a fost suspendată de la școală după ce s-a aflat că are cont pe OnlyFans. În această situație, tânăra și-a dat demisia.