Un poliţist s-a luat la harță cu tatăl unui copil într-un parc de joacă nou construit în Piteşti. Scandalul a luat rapid amploare iar toată interacțiunea a fost filmată cu telefonul de un martor. Iată de la ce s-a iscat toată cearta. Scandal iscat între un polițist și un părinte in ziua de miercuri, 20 iulie, la noul loc de joacă din Parcul Lunca Argeșului.
Scandal iscat între un polițist și un părinte, la un loc de joacă, din Pitești
Neînțelegerea a degenerat după ce polițistul i-a atras atenția părintelui că fiul său are o vârstă peste cea admisă ca să-i mai poată fi permis să se dea în tobogan. Tatăl copilului, a infirmat cele spuse de polițist şi i-a menționat agentului că limita de vârstă pentru folosirea toboganului este de 14 ani, iar băiatul sau are doar 13 ani împliniți.
În plus, conform unui martor care a filmat toate cele întâmplate, părintele băiatului s-ar fi străduit să-i arate polițistului şi regulamentul care era afișat în apropierea toboganului, dar agentul a refuzat să stea la discuții.
Cei 2 nu au reușit să ajungă la o înțelegere, iar până la izbucnirea unui scandal public de proporții a mai fost doar un singur pas. Interacțiunea dintre cei 2 a evoluat rapid într-o serie de replici acide, cuvinte vulgare şi jigniri legate de studii.
Într-un final s-a concluzinat că a fost făcută o confuzie de către agentul polițist legată de regulamentul de la locul de joacă pentru copii. Acesta a confundat toboganul cu caruselul, pentru care, într-adevăr, limita de vârstă este de 12 ani.
Agenții Poliției Locale Vaslui au încătușat un bunic în fața nepoatei de 10 ani
Altfel, polițiștii din Vaslui au încătușat un bunic în fața nepoatei sale speriate de numai 10 ani, care a început să plângă în hohote.
Incidentul petrecut pe 17 iulie 2023 în jurul orei 22.20, a fost făcut public de către fiul bătrânului și tatăl fetiței, care este profesor la un liceu din municipiu. El acuză polițiștii că au pus în pericol viața fetiței sale care suferă de afecțiuni cardiace.
„Doi agenți ai Poliției Locale Vaslui au reușit să facă ordine publică într-un parc din Vaslui din zona gării. Au luat și îmbrâncit doi bătrâni care supravegheau nepoțica în timp ce se juca alături de alți copii. Rușine să vă fie”, a scris acesta în mediul online.
Bărbatul a mai adăugat că fac „de râs instituția și pe ceilalți colegi care sunt cu caracter”.
Polițiștii s-au deplasat în parcul cu pricina după ce un locatar s-a plâns că este deranjat de zgomotele copiilor care se jucau.
„Puneți cătușe unui bunic nevinovat, care are 73 de ani, în fața nepoțelei care are 10 ani și plângea în hohote, mare realizare”, a postat bărbatul pe Facebook.
Împreună cu postarea scrisă au fost atașate mai multe poze cu mâinile învinețite ale bunicilor, dar și o înregistrare video în care este surprins modul în care au intervenit agenții.
Agenții de poliție au fost aspru criticați de către cei care au văzut postarea bărbatului.
Reprezentanții Politiei Locale susțin că faptele expuse de bărbat nu sunt obiective și că vina este a bunicului.
„Cei doi polițiști locali au intervenit acolo au experiență de peste 20 de ani, iar în această perioadă s-au confruntat cu tot felul de spețe și niciodată nu au avut probleme. Luni seara, aceștia au ajuns în părculeț în jurul orei 22.20, unde l-au surprins pe bărbatul respectiv consumând băuturi alcoolice de față cu mai mulți minori. Bărbatul nu doar că a refuzat să se legitimeze, ba mai mult, a început să adreseze injurii și amenințări celor doi colegi ai noștri. O asemenea atitudine contrară normelor de conviețuire socială nu poate fi un exemplu pentru educația copiilor care au asistat la incident”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Vaslui.
Polițiștii riscă să fie demiși din funcție în cazul în care se va constata că au intervenit în mod abuziv, conform Primăriei municipiului.
„Nu tolerez astfel de situații și nu prea cred în ‘cântecul de lebădă’ al polițiștilor locali implicați. Poliția Locală trebuie să-i protejeze pe cetățeni, nu să poarte discuții contradictorii cu aceștia în parcuri. Ei trebuie să aibă o conduită ireproșabilă, să fie profesioniști, pentru că și noi, Consiliul Local, le asigurăm suficiente fonduri. Eu vă garantez un lucru: cine a greșit va plăti cu funcția!”, a transmis viceprimarul municipiului, Lucian Braniște.
Scandalul iscat între un polițist și un părinte la un loc de joacă a fost filmat cu telefonul de un martor.