Scena politică românească e în fierbere și de la o zi la alta se fac și se desfac tot felul de scenarii. Ultima piatră aruncată în apă, dacă ar fi să-l parafrazez pe Ion Creangă este cea legată de candidatura actorului Dan Puric la președinție.
Nici nu mai contează cine a lansat-o, ci faptul că o țară întreagă a ajuns să dezbată acest subiect. Candidatura marelui actor ar fi de fapt o arătare a pisicii mai multor politicieni, atât din Coaliția de Guvernare, cât și din aripa suveranistă.
Dan Puric, președinte!
CTP, gazetarul, nu compania de transport din Iași, a scos din puțul gândirii ideea că, vezi Dragă, Doamne!, Dan Puric va candida la președinție.
A fost suficient ca un nebun să arunce o piatră în baltă, că deja mass media a luat foc analizând și dezbătând acest subiect.
Mai întâi, s-a spus că principalii lideri ai Coaliției de Guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar trebui să se teamă serios de o luptă cu Dan Puric și că cei doi nu ar avea nicio șansă într-o confruntare cu marele actor de pantomimă și că cele două mari partide PNL și PSD ar trebui să-și revizuiască strategiile politice pentru acest an electoral.
Bulgărele s-a rostogolit și mai tare și s-a ajuns deja la ideea că Dan Puric ar fi propus la președinție de către AUR sau de către SOS, partidul Dianei Șoșoacă, date fiind ideile suveraniste și naționaliste ale actorului, acre l-ar apropia foarte tare de cele două formațiuni.
O mare idioțenie!
Ba mai mult, cei de la AUR au căzut în capcana lansată de CTP și au confirmat că îl măsoară pe Dan Puric într-un sondaj de opinie și vor vedea dacă vor merge pe mâna acestuia pentru alegerile prezidențiale, un răspuns urmând a fi dat după data de 16 iunie.
Și dacă ar fi așa, prin reducere la absurd, cei de la AUR nu ar fi trebuit să spună asta. Aceasta fiind o mare gafă făcută de oamenii lui George Simion, fără știința acestuia probabil. Să recunoști asta ar însemna că nu ai încredere în liderul tău, George Simion.
La începutul anului, George Simion, spunea că Dan Puric ar fi un bun președinte pentru România. El îl descria pe actor drept „o valoare a neamului românesc”. Și spunea că partidul său are multe în comun cu acesta.
Într-adevăr, George Simion spunea mai de mult că Dan Puric este o valoare a neamului românesc și ar fi un bun candidat, la fel cum Marcel Ciolacu zicea despre Ion Cristoiu asta.
Totul era doar un act de complezență și, e greu de crezut, că George Simion s-a gândit vreo secundă să-i pună pe tavă lui Dan Puric un partid care se bate la câștigarea alegerilor.
Până și Dan Puric a fost luat prin surprindere de gogomănia lansată de CTP.
„În ceea ce privește candidatura, sper să aveți umor”, a spus Dan Puric. Mai mult, într-un podcast ce urmează să fie difuzat, actorul a zis, în glumă, „mă bucur că i-ați speriat pe oameni cu candidatura mea la președinție“.
Toată această vânzoleală în mass media românească este de fapt reacția după ce un nebun aruncă-o piatră în baltă și zece cuminți n-o pot scoate! Dan Puric, președinte? Hai, să fim serioși!