marți, 21 martie, 2023

Un soldat a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru că a răspuns unui ordin de la superior: „O să încerc!“

Publicat:

Un soldat a fost condamnat la trei luni de închisoare cu amânare și un termen de supraveghere de doi ani deoarece i-a răspuns comandantului unității că „o să încerce“ să execute ordinul primit. Soldatul din Arad a ajuns în fața Tribunalului Militar Timișoara, care l-a condamnat, însă hotărârea nu este definitivă.

Un soldat a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru insubordonare

Soldatul condamnat pentru insubordonare a fost angajat al U.M. 01249 Arad. Acesta se angajase la această unitate militară pe 15 ianuarie 2021. La data de 18 iunie 2022, acesta a fost trecut în rezervă în urma demisiei.

Soldatul a luat decizia de a demisiona după ce a avut un conflict cu comandantul unității. Acesta a fost acuzat că a refuzat să respecte un ordin.

Soldatul primise comanda să meargă în misiune, în data de 4 iunie 2022, la ora 05.00, într-un poligon unde era organizat un exercițiu militar. În drum spre poligon, TAB-ul pe care îl conducea soldatul s-a defectat și întreg echipajul a fost nevoit să se întoarcă unitate. În aceste condiții, comandantul unității a decis ca a doua zi, la aceeași oră misiunea să fie reluată. În momentul în care a primit ordinul din partea comandantului unității, soldatul a părăsit garnizoana fără să revină la programul stabilit.

„Colegii au încercat să dea de el a doua zi prin telefon, dar fără succes. În jurul orei 09.30, operatorul de la centrala telefonică a unității a reușit să-l contacteze și să îi transmită ordinul comenzii unității de a se prezenta la sediu pe 6 iunie. Răspunsul acestuia a fost: „O să încerc!“, se arată în actul de acuzare.

În momentul în care a ajuns în unitatea militară, în data de 06 iunie 2022, soldatul ar fi refuzat să dea vreo explicație în legătură cu la cele petrecute. Superiorii soldatului susțin că acesta ar fi avut o atitudine necooperantă.

„Militarul a avut o atitudine sfidătoare, arogantă ți ireverențioasă, exprimându-se direct: «refuz să dau orice fel de explicații»“, se mai arată în actul de acuzare.

Totul s-ar fi întâmplat de ziua soldatului

Deranjați de atitudinea pe care a avut-o militarul, superiorii săi au decis să declanșeze procedura de cercetare a evenimentului şi, în final, să sesizeze parchetul militar competent în legătură cu actul de insubordonare venit din partea soldatului.

În fața judecătorilor, militarul a încercat să se apere declarând că era epuizat fizic și psihic din cauza programului încărcat.

Mai mulți colegi ai soldatului au fost chemați în fața judecătorilor să depună mărturie în acest caz. Aceștia au spus în fața magistraților că soldatul acuzat de insubordonare le-ar fi spus că nu își dorește să ajungă „pistolar în poligon” și de aceea nu ar fi respectat ordinul primit. Mai mult, colegii soldatului au declarat că în ziua în care fusese chemat în misiune anunțase că este ziua lui de naștere.

După acest incident, militarul a demisionat din cadrul U.M. 01249 Arad.

Judecătorii de la Tribunalul Militar Timișoara l-au găsi pe soldat vinovat pentru insubordonare și a fost condamnat la trei luni de închisoare cu amânare și un termen de supraveghere de doi ani. Decizia Tribunalului Militar Timișoara nu este definitivă.

Interesant de citit

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite