Românii cu venituri mici, care au vouchere pentru alimente și mese calde, au primit o veste bună din partea guvernanților. Aceștia vor primi în săptămânile următoare o nouă tranșă de 250 pe cardurile sociale. Astfel, cardurile sociale pentru alimente și mese calde urmează a fi alimentate în primele 10 zile ale lunii iunie. Este vorba despre ajutorul pe care românii îl primesc din două în două luni, în tranșe egale. Suma totală ce se acordă de la stat, pe parcursul întregului an, este de 1.500 de lei. Banii pot fi folosiți de către beneficiari pentru achiziționarea alimentelor de bază.
Motive de bucurie pentru cei care au vouchere pentru alimente și mese calde
Ajutorul de la stat de 1.500 de lei, acordat în tranșe egale este oferit românilor cu o situație materială precara prin programul „Sprijin pentru România”.
Potrivit datelor furnizate de Guvern, de acest program social beneficiază peste 2,4 milioane de romani. Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au precizat că în luna aprilie, prin intermediul voucherelor sociale, a fost virată suma de 623.874.750 de lei, fiind alimentate 2.406.112 carduri.
Tranșa anterioară de bani a fost dată înainte de Paște, pentru ca românii să aibă posibilitatea să își cumpere cele necesare înainte de sărbători.
O nouă tranșă de bani va intra pe voucherele pentru alimente și mese calde în primele 10 zile ale lunii iunie.
Cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt în județele Moldovei, în Suceava fiind 90.879 de beneficiari, în Iași – 90.196 și si Bacău – 82.410. Cei mai mulți bani merg pentru beneficiarii din București, unde sunt 122.000 de beneficiari, în timp ce pe poziția a treia se situează Dolj, cu 89.801 de beneficiari.
Cine beneficiază de cardurile sociale
De voucherele pentru alimente și mese calde beneficiază toate persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile. Este vorba despre persoanele fără adăpost, familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul de a primi ajutor social, familiile monoparentale cu venituri lunare mai mici sau egale cu 675 de lei per membru de familie și persoanele care sunt încadrate în grad de handicap mediu, accentuat sau grav, ale căror venituri lunare proprii realizate au o valoare mai mică sau egală cu 1.700 de lei.
De asemenea, cardurile pentru alimente și mese calde se acordă și familiilor care au cel puțin doi copii în întreținere și ale căror venituri lunare realizate per membru sunt mai mici sau egale cu 675 de lei, dar și pensionarilor din sistemul public și cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale, beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 de lei.
De precizat că, în luna martie a acestui an, au fost distribuite pachete cu alimente, tot pentru persoanele vulnerabile. Acestea au conținut doar alimente produse în România, fiind vorba de: făină albă, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de porc și de vită, conserve cu pate de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe și gem de fructe dietetic.
Acum, cei care au vouchere pentru alimente și mese calde așteaptă o nouă tranșă de bani, ce va intra pe carduri în primele 10 zile ale lunii iunie.