Guvernul a anunțat o serie de schimbări în ceea ce privește acordarea voucherelor pentru alimente, în 2024. Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că plafonul pentru acordarea ajutorului social va fi majorat începând din acest an. Astfel, dacă anul trecut primeau acest ajutor persoanele care aveau venituri nete de până în 1.700 de lei, acum plafonul a fost ridicat la 2.000 de lei.
Vouchere pentru alimente, în 2024: Cine sunt românii care primesc ajutor
Guvernul a venit cu vești extraordinare pentru cetățenii români. Conform anunțului făcut de Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), pe pagina oficială de Facebook, plafonul pentru acordarea ajutorului social va fi majorat începând din acest an.
Astfel, începând cu anul 2024, persoanele vulnerabile cu venituri nete sub 2.000 de lei vor primi vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 de lei la fiecare două luni. Mai exact, plafonul care fusese impus anul trecut la 1.700 de lei a fost acum crescut la 2.000 de lei. Astfel, Guvernul va oferi vouchere sociale în valoare de 50 de euro (250 de lei) pentru cetățenii români cu venituri sub 2.000 de lei.
„Începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei la 2 luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Majorarea plafonului este propusă de MIPE, printr-un proiecte de Hotărâre, supus începând de astăzi dezbaterii publice”, anunță MIPE.
Cine beneficiază de ajutor de la Guvern
În 2024, românii care primesc tichete sociale pentru alimente şi mese calde vor fi:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Autoritățile afirmă că, în anul 2024, acest tip de ajutor financiar poate fi folosit exclusiv pentru a cumpăra produse alimentare sau mese calde. Valabilitatea acestor sume este de 12 luni de la încărcarea lor pe cardul de vouchere.
Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) mai precizează că, în acest an, românii cu venituri mici continuă să primească pachetele cu alimente. Ele vor fi în valoare de maximum de 125 lei. Acestea se vor acorda o dată la 6 luni.
Cei care primesc astfel de pachete de alimente vor fi:
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
- membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordat în baza Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilte în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităților locale.
Astfel, Guvernul a decis să ridice plafonul veniturilor nete la 2.000 de lei pentru persoanele care vor primi vouchere pentru alimente, în 2024.