joi, 23 mai, 2024

Alertă în toată țara! Temperaturile vor atinge cea mai înaltă valoare termică în România!

Canicula va face ravagii în toată țara! Al treilea val canicular lovește România în această săptămână, iar specialiștii estimează că temperaturile vor ajunge până la 45 de grade. Temperaturile vor atinge la cea mai înaltă valoare termică săptămâna aceasta.

Temperaturile vor atinge cea mai înaltă valoare termică săptămâna aceasta

Elena Mateescu, directorul Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a oferit detalii despre temperaturile maxime cărora vor trebui să le facem față și ne-a spus când se va încheia această perioadă cu temperaturi extreme.
Conform specialistei, marți și miercuri vom avea cele mai înalte temperaturi din această săptămână caniculară. Specialista însă nu are vești bune, căci temperaturile insuportabile vor continua și săptămâna următoare. Dacă până acum, extremitatea sudică a țării a avut cel mai mult de suferit din acest punct de vedere, de astăzi nici restul țării nu scapă de avertizări. La umbră, maximele vor ajunge între 30 și 37 de grade, iar privitor la indicele de disconfort termic, există riscul ca acesta să depășească pragul critic de 80 de unități. Însă, fară niciun dubiu, se preconizează că temperatura resimțită de organism va fi de până la 45 de grade, fapt cauzat de nivelul ridicat de umiditate atmosferică.
În zonele de câmpie și de podiș temperaturile vor fi critice. În mod special, în partea de sud a Crișanei, în Banat, în Oltenia, în Muntenia, în vestul Dobrogei și sudul Moldovei temperatura maxima resimțită va ajunge la 45 de grade.

„De asemenea și ziua de miercuri, pentru că și pe parcursul zilei de miercuri valul de căldură va persista în intensitate, în special în partea de sud-est, parțial în centrul țării din nou, vom vorbi de temperaturi între 31 și 40° la umbră, inclusiv în Capitală ne așteptăm ca săptămâna viitoare, marți și miercuri, să consemnăm cele mai ridicate valori din acest al treilea val de căldură, respectiv 40° la umbră, cu siguranță, posibil 44-45”, a spus Elena Mateescu.

Cod galben de caniculă și în Europa

Europa nu va fi ferită de vijelii, intensificări ale vântului, descărcări electrice și înnorări temporare.
Potrivit specialistei, în perioada care urmează, Europa de Sud și Sud-Est va experimenta cel mai înalt punct termic. Valul intens de căldură va fi de lungă durată, iar în Grecia, în zona Atenei, în Creta sunt așteptate valori de termice de până la 44 de grade, reprezentând și un risc major de favorizare a incendiilor.

„Dar Serviciul Meteorologic Elen anunță și actualizează pe site-ul meteo alarma, acolo unde fiecare serviciu meteorologic din Europa consemnează alertele meteorologice în fiecare dimineață. Cât privește fenomenele de instabilitate, nu numai în Italia, iată căldura vine la pachet cu astfel de tipuri de fenomene și la noi în țară”, a spus Elena Mateescu, director ANM.

În săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023 „regimul pluviometric va fi local excedentar în nord-vestul țării, dar și deficitar în regiunile sudice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval”.
Temperaturile cele mai intense din Europa au fost atinse în vara anului 1931. Conform relatărilor presei din acea perioadă, cele mai ridicate temperaturi înregistrate din perioada respectivă au fost înregistate chiar în România.
În ziua de 16 iulie 1931, la București termometrul arăta 60 de grade Celsius. Acest record termic a intrat în istorie. Comparativ, în Sahara, în aceeași zi au fost 80 de grade Celsius. Temperaturile vor atinge cea mai înaltă valoare termică săptămâna aceasta în România.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite