Alianța de conjunctură dintre PSD și PNL nu avea cum să fie trainică și de aceea multă lume se întreabă „Cât mai rezistă coaliția PSD-PNL?“ Răspunsul nu poate fi altul decât: foarte curând. Asta deoarece liderii liberali s-au săturat să fie doar apendicele la guvernare a unui partid care ia decizii ce va afecta grav coaliția în virtutea alegerilor ce vor avea loc anul viitor.
Cât mai rezistă coaliția PSD-PNL?
Pe social democrați și liberali nu i-a legat de la bun început nimic în afară de dorința de a face mulți bani și asigurarea unui mandat liniștit pentru președintele dumneavoastră. Doar că încep să bată la ușă alegerile din 2024, iar liberalii par a se cam fi săturat să fie doar o remorcă a unui partid care ia multe decizii, hai să le spunem, neinspirate, dacă nu chiar proaste, de-a dreptul.
Chiar dacă au condus împreună, până acum, social democrații au știut să facă în așa fel încât oalele să se spargă doar în capul liberalilor. Iar acest lucru se poate vedea foarte ușor în sondaje, unde PSD continuă să rămână pe prima poziție, în timp ce liberalii au cedat deja locul al doilea partidului lui George Simion.
Pentru prima dată, după mult timp, liberalii par a da semne de viață, iar discuțiile purtate pe la colțuri au ajuns să fie spuse în gura mare. Alianța de conjunctură nu poate dura la infinit în condițiile în care totul îi desparte, de la familii politice diferite, la ideologie și proiecte. În aceste condiții, liberalii au ieșit și au spus deschis că vor să meargă pe cont propriu la toate alegerile care vor avea loc anul viitor. Nici PSD nu și-ar fi dorit să vină în fața electoratului de mână cu PNL, dar au păstrat aparențele pentru a-i putea asigura liniștea premierului Marcel Ciolacu.
Liberalii s-au întors împotriva social democraților
Toate măsurile luate în ultima perioadă, contestate de marea majoritate a românilor, au fost puse în cârca ambelor partide, deși pâinea și cuțitul a fost în mâna social democraților.
Un alt moment care a anunțat, practic, virtuala ruptură, a fost anunțul făcut de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă privind candidatura la prezidențiale. Bine, Ciucă nu știe nici acum ce caută el în fruntea unui partid istoric, dar asta este altă poveste.
A urmat atacul dur al liberalilor în legătură cu limitarea cash-ului, o decizie luată, de altfel, în sânul coaliției. Acum, liberalii au țipat în gura mare că decizia este una proastă și aruncă totul în spatele PSD. Cel care a dat tonul nemulțumirii a fost Rareș Bogdan. Asta în condițiile în care premierul spunea că decizia ar fi venit de la Ministerul de Finanțe, adică din curtea liberală. Și până la urmă nu contează cine are dreptate, ci care strigă mai tare.
Toate aceste gesturi făcute de liberali nu au alt scop decât acela al recâștigării electoratului, un electoral care vota PNL doar pentru că reprezenta o alternativă la PSD.
De scăderea în sondaje a liberalilor și de eternele certuri din coaliție a beneficiat AUR, partidul lui George Simion fiind cotat acum cu șansa a doua la alegerile de anul viitor. Rezultatele din 2024 vor depinde foarte mult de cât mai rezistă coaliția PSD-PNL și cum vor ști liderii celor două mari partide să gestioneze timpul relativ scurt rămas până la prezentarea cetățenilor în fața urnelor.