vineri, 14 noiembrie, 2025

Cetățenii care pleacă din țară vor plăti o nouă taxă! Unde se aplică măsura și de când intră în vigoare!

Cetățenii care pleacă din țară vor plăti o nouă taxă! Tot mai multe firme germane își mută capitalul și activitatea în afara țării, în timp ce statul introduce măsuri tot mai dure pentru a stopa exodul fiscal. Taxa de plecare impune impozite de până la 27% celor care decid să își mute rezidența fiscală în străinătate. Iată unde se aplică noua regulă!

Cetățenii care pleacă din țară vor plăti o nouă taxă

O nouă lege a intrat în vigoare în Germania. Din ce în ce mai multe firme germane își relocă activitatea în afara țării, atrase de regimuri fiscale mai blânde și costuri operaționale reduse.

Fenomenul a adus în prim-plan o regulă controversată, „Wegzugsbesteuerung”, cunoscută drept taxa de plecare, care îi penalizează pe cei ce părăsesc Germania având participații în companii locale, precizează capital.ro.

Cei care dețin minimum 1% din acțiunile unei firme și își mută reședința fiscală în străinătate sunt considerați de autoritățile germane ca și cum și-ar fi vândut compania. Prin urmare, Fiscul impune o taxă pe câștigurile neîncasate. Taxa de plecare impune impozite de până la 27% celor care decid să își mute afacerile în străinătate.

Se schimbă regulile și pentru românii care au firmă

Ministerul Justiției propune o schimbare majoră pentru firmele din România. Începând cu 1 ianuarie 2026, operațiunile efectuate prin Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) vor fi taxate. Măsura vizează acoperirea cheltuielilor generate de activitatea instituției și susținerea procesului de digitalizare.

Concret, se va introduce o taxă de 200 de lei pentru cererile de înregistrare în registrul comerțului. Aceasta se va aplica atât în etapa de debut a activității economice, cât și pe parcursul funcționării firmei sau la încetarea acesteia.

Pentru verificarea și rezervarea denumirii unei firme va fi necesară achitarea unei taxe de 20 de lei, iar transmiterea documentelor către Monitorul Oficial al României va fi tarifată cu 10 lei, precizează capital.ro.

Românii care dețin firmă sau vor să înființeze una trebuie să știe că plata pentru noile taxe va fi posibilă online, direct prin portalul ONRC, prin POS la sediile instituției, prin virament bancar în contul deschis la Trezoreria Statului, dar și în numerar la casierii.

În prezent, operațiunile de înregistrare nu sunt taxate, ceea ce înseamnă că introducerea acestor tarife va reprezenta o schimbare majoră pentru mediul de afaceri.

Important de precizat este faptul că o modificare legislativă îi vizează pe afaceriștii români, care își duc intenționat firmele în insolvență din cauza datoriilor la stat. Prin noua lege aflată în dezbatere se urmărește atragerea răspunderii pentru administratorii legali care duc intenționat în insolvență IMM-urile ce datorează taxe și impozite.

Cea mai importantă schimbare adusă de noua lege va fi aceea că administratorii împotriva cărora se inițiază acțiuni nu vor putea înființa alte firme și nu vor putea ocupa funcții de conducere sau administrație timp de cinci ani, iar această interdicție va fi înscrisă în Registrul Comerțului.

Reguli stricte pentru cei care au firmă au fost adoptate și în alte țări. De exemplu, în Germania, cei care își relocă activitatea firmelor în alte state riscă să plătească o taxă de plecare. Impozitul pentru cei care își mută afacerile în străinătate poate ajunge și la 27%. Astfel că, în Germania, cetățenii care pleacă din țară vor plăti o nouă taxă.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.