Când au venit de mânuță în fața presei și au declarat că vor comasa alegerile locale cu cele locale și că vor avea o listă comună de candidați europarlamentari, Marius Ciolacu și Nicolae Ciucă au susținut că lista va fi deschisă de o femeie, care nu face parte din cele două partide politice.
Cine e femeia prima pe lista PSD – PNL, la europarlamentare? Simplu, Un om impus chiar de Împăratul Iohannis, pentru că această struțo-cămilă care conduce România este opera sa.
Cine e femeia prima pe lista PSD – PNL, la europarlamentare?
Cred că nu mai este om sănătos la cap în România care mai crede că această uniune nefirească între PSD și PNL este rodul înțelegerii dintre Marcel Ciolacu și Ciucă. Nu cred că mai crede nimeni că cei doi bravi oameni de stat au stat strâmb și au gândit drept că ar fi să o pună de-o încuscreală. Nu! Struțo-cămila este opera Împăratului, a președintelui dumneavoastră, pe care v-ați grăbit să îl votați nu o dată, ci de două ori.
Așadar, lista comună de la europarlamentare este de fapt Lista Împăratului. Și atunci e de înțeles de ce cap de lista va fi un om pus de acesta, că doar nu vă imaginați că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se duc acum să caute o femeie vajnică din afara lumii politice.
Pe lângă numele greilor din PSD și PNL, ce e musai să-și reînnoiască mandatele, de parcă au făcut ceva pentru țărișoara asta în ultimii aproape 4 ani, apar și numele unor femei ce ar putea reprezenta locul 1.
Numele pe care l-ar putea scoate din joben Împăratul este fosta lui consilieră Lumința Odobescu, o vasală a acestuia, pe care, de altfel, a proptit-o și la Ministerul de Externe.
O altă variantă luată în calcul și venită tot de la Împărat este Ramona Chiriac. Nimeni alta decât șefa Biroului Comisiei Europene de la București. Șefa ei directă e Ursula von der Leyen, așa că ar fi numai bună de pus de către Împărat.
Care sunt primele femei din PNL și PSD, de pe lista pentru europarlamentare
Prima de la liberali pe listă ar putea fi actuala ministresă Alina Gorghiu. Aceasta are în spate liberalii dirijați de Pahonțu, adică perfectă și din punctul de vedere al Împăratului.
Doar că președintele dumneavoastră având deja o femeie pusă, prima de la liberali ar putea fi Adina Vălean, nimeni alta decât consoarta lui Crin Antonescu, dacă vă mai aduceți aminte de el când era mai boss la liberali și fost și actual prieten cu Eduard Hellvig, da fostul șef al „băieților cu ochii albaștri“.
De la PSD prima pe listă ar putea fi chiar Gabriela Firea, ce ar urma să fie trimisă la Bruxelles pentru a i se închide gura și a nu-și mai dori primăria Capitalei, unde se caută o persoană care să fie agreată atât de PSD, cât și de PNL.
Așadar, dacă vreți să știți cine e femeia prima pe lista PSD – PNL, la europarlamentare, nu aveți nimic altceva de făcut decât să vă uitați ce slugă ar putea să-l ajute cel mai bine pe Împăratul Iohannis de la Parlamentul European și așa veți afla numele.
Cât privește femeile cele mai femei pe care PNL și PSD le vor trimite la Bruxelles să ne reprezinte cum știu ele mai bine, cărțile încă nu sunt făcute și pot apărea suprize.