Tichetele de masă cresc până la 40 de lei, dar nu pentru toată lumea. Marcel Ciolacu a anunțat, ieri, că începând cu 1 august 2023, angajații vor beneficia de bani în plus pe tichetele de masă. Însă, din păcate, nu este vorba despre toți salariații, ci doar despre o parte dintre aceștia.
Însă, chiar dacă oamenii legii au agreat această decizie, acest lucru nu înseamnă că toate firmele vor oferi tichete mărite. Principalul motiv din cauza căruia acest fapt nu este posibil este tocmai legea aflată în vigoare. Astfel, statul nu impune ca firmele să ofere valoarea maximă a tichetului de masă salariaților. Din această cauză, decizia de a majora sau nu tichetele de masă angajaților aparține în totalitate angajatorului. Cel din urmă ar trebui să-și facă calculele și să înțeleagă dacă deține fondurile necesare pentru ca acest beneficiu să fie acordat.
Nu toți angajații se vor putea bucura de tichete de masă majorate
De asemenea, printre motivele din cauza cărora angajații ar putea să nu beneficieze de tichete de masă majorate este și situația economică dificilă. Având în vedere creșterea prețurilor, multe firme se confruntă cu greutăți financiare. Din această cauză ar trebui să depună tot efortul pentru a nu pierde angajații. Din această cauză o majorare a tichetelor de masă ar putea fi amânată pentru o dată mai târzie.
„Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii”, transmitea, ieri, Marcel Ciolacu.
Tichetele de masă au fost introduse în anul 1998. Din acel an, acestea au devenit un beneficiu suplimentar pentru orice salariat. Acestea sunt utilizate pentru a ajuta angajații să își asigure hrana în timpul programului de lucru, permițându-le să achiziționeze alimente sau produse alimentare în locuri prestabilite.
Măsuri adoptate de stat pentru a reduce inflația
„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor”, a menționat Marcel Ciolacu.
De asemenea, Marcel Ciolacu a spus că statul va încerca să mențină liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru România.
„În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Astfel, pentru a avea cât de cât conturată o situație, managerii au solicitat autorităților să fie consultați pe temele fiscale, înainte de a se lua o decizie referitor la mărirea tichetelor de masă. La ora actuala, managerii habar nu au ce are de gând sa facă Guvernul cu taxele și impozitele.