Șoferii au parte de mai multe vești proaste în ultima perioadă. Astfel, Guvernul a stabilit un nou mod de calcul al punctului de amendă. Astfel, crește punctul de amendă din 2024, în România. Potrivit informațiilor oficiale, schimbările se aplică de la 1 ianuarie 2024.
Schimbarea are loc după ce Guvernul a stabilit un nou mod de calcul al punctului de amendă. Este prevăzut într-un proiect de Ordonanță de Urgență privind măsurile fiscal-bugetare, publicat miercuri de ministerul Finanțelor.
Crește punctul de amendă din 2024, în România!
Guvernul a stabilit un nou mod de calcul al punctului de amendă. Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare, valoarea punctului de amendă va fi de 5% din salariul minim brut pe țară. În prezent, valoarea punctului de amendă a fost înghețată la 145 de lei, deși legea preciza că acesta reprezintă 10% din salariul minim brut.
Astfel, de anul viitor, în funcție de decizia guvernului privind majorarea salariului minim, valoarea punctului de amendă va fi de cel puțin 165 de lei, raportat la salariul minim brut actual de 3.300 de lei. Dacă salariul minim brut va fi majorat la 3.700 de lei, potrivit discuțiilor care au loc cu patronatele și sindicatele, punctul de amendă crește la 185 de lei.
„Art. XLVII – La articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”, arată proiectul.
Majorarea amenzilor va fi de aproximativ 14%. Valoarea punctului-amendă a fost plafonată de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, respectiv la 145 de lei. Ultima plafonare, valabilă până la finalul anului, a fost stabilită prin OUG nr. 168/2022.
În funcție de abaterile de la Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi cu următoarele valori: clasa I: două sau trei puncte-amendă; clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă; clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă; clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă; clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă – se aplică doar persoanelor juridice.
Salariul minim ar putea crește de la 1 iulie 2024
Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim ar putea crește. Amintim că sindicatele au propus o majorare la 3.800 de lei. Simultan, Guvernul, prin intermediul Ministerului Muncii, a propus o creștere la 3.700 de lei.
Aceasta reprezintă o creștere de 12,12% față de valoarea din 2023, cu 400 de lei în sumă brută. Salariul se majorează de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.
Valoarea netă a salariului, fără scutirea de 200 de lei, este estimată la 2.239 de lei, înregistrând o creștere de 160 de lei și o creștere procentuală de 7,7% față de valoarea actuală de 2.079 de lei.
Pentru un program complet de lucru de 168,000 de ore în medie pe lună în anul 2024, valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 3.700 de lei este de 22,024 lei/oră.
Această majorare va aduce beneficii unui număr de 1.813.197 salariați.
În ceea ce privește punctul de amendă, acesta crește din 2024, în România.