Un român din Spania a explicat cum să îți faci plinul la mașină în stil românesc. Metoda românească de a face plinul la mașină a devenit virală, fiind apreciată de șoferii din Spania pentru eficiența sa în economisirea combustibilului.
Cum să îți faci plinul la mașină în stil românesc
Un videoclip cu un truc autohton, cunoscut sub denumirea de „metoda românească de a face plinul la mașină”, a devenit viral pe internet. Ce presupune această tehnică și de ce a captat atenția șoferilor din întreaga lume?
Românii s-au remarcat deseori prin ingeniozitatea lor, găsind soluții creative pentru diverse probleme. Un astfel de exemplu este cel al unui român stabilit în Spania, care a dezvăluit un truc simplu, dar eficient, pentru a maximiza cantitatea de combustibil pe care o poți pune în rezervorul mașinii.
Videoclipul său, publicat în septembrie, a atras rapid atenția, devenind viral și apreciat în special de șoferii spanioli.
În condițiile în care prețul carburanților continuă să crească, trucurile care oferă o economie cât de mică sunt binevenite. Metoda românească de a face plinul constă în ridicarea furtunului de alimentare într-o poziție descendentă, astfel încât să te asiguri că întreaga cantitate de combustibil disponibil ajunge în rezervorul mașinii.
„Trebuie să storci ultima picătură, pentru că aceea pornește mașina”, a explicat românul în videoclipul său.
Metoda românească, apreciată de internauți
Metoda ingenioasă a fost imediat apreciată de șoferii care caută să facă economii, mai ales în contextul prețurilor tot mai mari la benzină și motorină. De asemenea, metoda a fost numită în presa spaniolă „truco rumeno”, fiind considerată o soluție simplă și eficientă de a nu irosi nici măcar o picătură de combustibil.
Clipul a generat multe reacții pozitive, iar șoferii din Spania au început să adopte metoda în masă. Viralul a stârnit discuții pe rețelele sociale despre ingeniozitatea românilor, mai ales în ceea ce privește găsirea soluțiilor economice în situații cotidiene.
Metoda este simplă, dar eficientă, și, cu toate că nu promite economii uriașe, șoferii au apreciat rapiditatea și ușurința cu care poate fi aplicată. Pe fondul prețurilor ridicate la combustibil, orice strop economisit contează, iar această tehnică a devenit simbolul ingeniozității și creativității românilor.
Petrom, liderul pieței carburanților din România, a ieftinit din nou carburanții, pentru a șaptea oară în această lună.
Astfel, prețul motorinei standard a scăzut cu 4 bani pe litru, iar cel al benzinei a fost redus cu 1 ban pe litru.
La 1 iulie 2024, au crescut accizele și a avut loc o majorare de 43 de bani pe litru pentru benzină, și de 40 de bani pe litru pentru motorină. Ieftinirile din vară au anulat deja efectul acestei majorări.
Astfel, la 1 iulie 2024, stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, afișa următoarele prețuri: 7,48 lei pentru un litru de benzină standard și 7,58 lei pe litru în cazul motorinei standard. Așadar, din ziua majorării accizelor până acum benzina s-a ieftinit cu 60 de bani, iar motorina, cu 64 de bani.
Altfel, un român din Spania a explicat cum să îți faci plinul la mașină în stil românesc.