luni, 25 septembrie, 2023

Jaf într-un cartier rezidențial din Bucureşti. „Pe aici nu circulă poliția!”

Jaf într-un cartier rezidențial din Bucureşti. Doi hoți au dat buzna într-un cartier de case, de la marginea Capitalei, și au lăsat prăpăd în urma lor. Toată tărășenia a creat un haos printre localnicii cartierului Allegria, din comuna Glina.

Profitând de bezna nopții, aceștia nu au ratat nicio curte sau mașină parcată. Polițiștii încearcă să le dea de urmă după ce un bărbat a făcut o plângere în care a declarat că hoții l-au păgubit de 5.000 euro.

Jaf într-un cartier rezidențial din Bucureşti. Unii localnici aveau mașinile deschise

Camerele de supraveghere au surprins fiecare mișcare a acestora. Fără vreo urmă de sfială, aceștia au sărit cu ușurință din gard în gard, vizitând fiecare gospodărie. Mulți localnici au avut încrederea de a-și lăsa autoturismele descuiate și cu bani înăuntru.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în zonă, hoții, 2 la număr, și-au început misiunea puțin după ora 2 noaptea, în cartierul locuit de câteva mii de persoane.

Cei 2 se prefac că se plimbă liniștiți pe stradă pentru a nu atrage atenția, însă la un moment dat, din senin, au sărit gardul unei case, desconspirându-și adevăratele intenții. Puțin mai târziu, au deschis o mașină din parcare și au testat ușile altor 2, după care au inspectat și curtea unui vecin de vizavi.

Alte imagini surprinse pe o stradă din apropiere îi înfățișează cocoţaţi pe un gard, testând cel mai probabil senzorii sistemului de iluminat.

„Fiind o zonă rezidenţială cu multe case noi şi maşini mai scumpe, după cum vedem pe aici nu circulă deloc Poliţia, poate asta i-a atras”, a concluzionat un localnic.

Plângeri au fost depuse de către 6 persoane

Doi localnici au lăsat bani în mașină. Greșeala a avut consecințe, căci, după spusele vecinilor, șarlatanii au plecat cu 5.000 de euro și 900 de lei.

Unui localnic i-a fost învățătură de minte acest incident, astfel că a luat imediat măsuri de precauție.

„Când ai şi un copil mic care stă toată ziua pe aici normal că ai un sentiment de teamă. Tocmai am încheiat un contract cu o firmă privată de pază, sperăm să ne protejeze mai mult pe viitor”, a spus localnicul.

Unii dintre ei aveau deja încheiate contracte cu firme de pază, însă hoții s-au priceput să evite declanșarea acelor sisteme montate pentru a alerta echipajele de intervenție.

Până în prezent, polițiștii oraşului Popeşti Leordeni au primit plângeri din partea a 6 persoane și au început să investigheze furturile.

Cei doi hoți și-au asigurat anonimitatea acoperindu-și fața și purtând mănuşi care nu lasă amprente. Astfel că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din cartier oferă doar un mic ajutor în misiunea polițiștilor.

Suspecții au evitat cu prisosință curțile păzite de câini.

Polițiștii trag un semnal de alarmă în privința cazurilor de furt în creștere din perioada concediilor. Ei recomandă oamenilor să nu anunțe decât persoanele apropiate despre plecările în vacante și să roage o persoană de încredere să le supravegheze locuința.

Altfel, în februarie 2023, un apartament dintr-un cartier rezidențial din Capitală a fost tâlhărit în mod șocant. Se pare că hoții au fost chiar niște vecini geloși pe blatul de marmură al acestora.

Vinovații au fost identificați cu ajutorul unei camere de luat vederi, montate pe bordul mașinii unui vecin.

Acum, polițiștii sunt pe urmele celor 2 suspecți vinovați de jaf într-un cartier rezidențial din București.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite