Liberalii sunt în cădere… liberă! Nemulțumirile populației ridică AUR și SOS

Măsurile de austeritate de care s-a vorbit în ultimele zile s-au văzut în sondajul de opinie făcut public recent, în care liberalii sunt cădere liberă, iar social democrații au coborât sub 30%. În schimb, așa cum e de așteptat în astfel de situații oamenii își îndreaptă opțiunile de vot spre partidele văzute ca radicale, care ar fi de partea poporului, precum AUR și SOS.

Nici USR nu o duce extraordinar însă, cel puțin la nivel de București sunt egalii liberalilor, ceea ce ar cam trebui să-i dea ceva insomnii generalului cu 4 stele Nicolae Ciucă sau mai marilor PNL, care au motiv tocmai bun pentru a scăpa de „Ciucă al vostru“.

Liberalii sunt în cădere… liberă: Cât mai rezistă Ciucă

Potrivit unui sondaj CURS, făcut public zilele acestea, în rândul electoratului bucureștean, PNL și PSD, partidele aflate la guvernare, alături de UDMR, nu o duc tocmai bine.

Și dacă PSD a scăzut sub 30% în preferințele electoratului bucureștean, ajungând la 29%, liberalii au coborât de la 23%, cât aveau în luna august a anului trecut, la un neverosimil 17%. Tot atât are, cel puțin la nivel de București, și USR. E clar că în țară lucrurile stau altfel în privința useriștilor, dar pentru liberali clar este un semnal de alarmă.

PSD, care se pregătește să dea premierul în rotativa guvernamentală a ajuns la 29%, în Capitală, coborând 2-3 procente, față de cât aveau, anul trecut în luna august, însă asta nu pare fi o mare problemă pentru pesediști, știut fiind faptul că aceștia sar lejer de 35% în județele din Oltenia și chiar în Moldova.

Liberalii, în schimb, tremură serios deoarece schimbarea de la butoane a generalului cu 4 stele va însemna că toții primarii PNL nu vor mai primi chiar așa multe fonduri cu premier pesedist. În plus, există marele risc ca social democrații să-i atragă pe cei primari cu promisiuni de fonduri anul viitor, când vor fi alegeri.

Varianta AUR și SOS

Marele câștigător al ultimelor luni este partidul lui George Simion, AUR ajungând să aibă în Capitală 15% și să sufle în ceafa liberalilor. Dacă mai punem la socoteală și cele 3 procente pe care le-ar strânge, cel puțin din București, partidul Dianei Șoșoacă, atunci e clar că treaba e groasă rău pentru liberali.

Măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Ciucă au șubrezit și mai tare sprijinul pe care îl au din partea electoratului liberalii. Dacă mai adăugăm și faptul că liderii liberali nu prea își doresc continuare relațiilor strânse cu PSD la alegerile de anul viitor, scaunul lui „Ciucă al vostru“ tremură din toate încheieturile. E greu de crezut că după ce Marcel Ciolacu se va înscăuna premier, generalul cu 4 stele, care are o relație foarte bună cu liderul social democrat, va mai avea viață bună în propriul partid, unde oameni cu state vechi în partid își doresc revenirea la butoane anul viitor, însă nu în mariaj cu PSD.

Revenind la cei care sunt priviți ca extremiști, este de așteptat ca AUR și SOS să crească și mai mult în sondaje, odată cu nemulțumirea românilor, care pe lângă inflație vor mai avea de suportat și măsurile de austeritate.

Liberalii sunt în cădere liberă, iar creșterea AUR și SOS ar putea face PSD, virtual câștigător la viitoarele alegeri, să nu întoarcă armele și să își dorească o alianță cu „extremiștii“.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite