joi, 12 iunie, 2025

Magistrații au schimbat hotărârea în cazul Victoraş Micula! Ce s-a întâmplat cu poliţistul implicat în dosar

Magistrații au schimbat hotărârea în cazul Victoraş Micula. Polițistul orădean Adrian Hărăguş, acuzat că i-a dat mașina de serviciu milionarului Victoraş Micula, a scăpat de pedeapsă. Inițial, prima instanță l-a condamnat pe polițist, dar Curtea de Apel a stabilit că între timp faptele s-au prescris.

Magistrații au schimbat hotărârea în cazul Victoraş Micula: Polițistul, scos basma curată!

Polițistul orădean Adrian Hărăguş a ajuns în fața instanței după ce i-a dat milionarului Victoraş Micula hainele de serviciu și autoutilitara de poliție, iar omul de afaceri s-a filmat cu acestea.

În decembrie 2022, polițistul a fost condamnat de Judecătoria Oradea la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare. Adrian Hărăguş s-a adrseat instanței superioare și, până să se pronunţe Curtea de Apel, fapta s-a prescris, iar judecătorii au fost nevoiţi să dispună încetarea procesului, deși polițistul a comis infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea sa în primă instanţă. În urma deciziei instanței, Adrian Hărăguş va rămâne în funcţie.

ANAF nu poate lua banii de la Victraş Micula

ANAF a încercat în mai multe rânduri să îi execute silit pe frații Micula pentru recuperarea despăgubirilor plătite în 2019 de Guvernul Orban. Este vorba despre bani plătiți firmelor fraților Micula în urma celebrului proces pierdut de România în favoarea lor la Tribunalul de Arbitraj de la Washington, unde aceştia au reclamat că Statul român le-a provocat pierderi substanţiale după ce a anulat facilităţile acordate investitorilor din zonele defavorizate în perioada aderării la Uniunea Europeană, scrie Adevărul.

Despăgubirile au fost plătite în întregime în decembrie 2019, însă au fost considerate de către Comisia Europeană un ajutor de stat ilegal, comisia cerând României să recupereze banii, decizie contestată de frații Micula.

ANAF a invocat că decizia CE este obligatorie pentru toate organele statului, inclusiv pentru instanţele acestuia, însă avocaţii magnaţilor au susţinut că actul este supus controlului instanţelor, iar până la un verdict definitiv, executarea silită a firmelor pe care le deţin, nu doar că le încalcă dreptul la proprietate, ci le provoacă daune şi le bagă în insolvenţă firmele, lăsând mii de oameni fără locuri de muncă.

Între timp, Judecătoria Beiuş a suspendat toate acţiunile pentru recuperarea celor 395 milioane de euro plătiți de Guvern firmelor fraţilor Micula, nu doar executările silite pornite deja împotriva firmelor lor, ci și pe cele viitoare.

„Instanţa apreciază oportun la acest moment suspendarea provizorie a executării silite pornită de intimată, căci ea ar crea grave prejudicii, cu posibila intrare în faliment, indisponibilizarea unui număr mare de angajaţi, neplata furnizorilor, împrejurare ce ar putea avea consecinţe în plan social şi ar duce la imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea”, se arată în motivarea instanței.

Mai mult, una dintre judecătoare a dispus inclusiv suspendarea „oricăror alte acte viitoare emise pe perioada suspendării provizorii”. La cererea ANAF de a lămuri termenul vag de “acte viitoare”, precizarea a venit în martie 2023, când instanţa a explicatat că “prin expresia alte acte viitoare emise pe perioada suspendării provizorii se înţelege acte de executare silită”. Cu alte cuvinte, până la un verdict definitiv al instanţelor europene, Fiscul nu-i mai poate executa silit pe fraţii Micula.

Acum, magistrații au schimbat hotărârea în cazul Victoraş Micula, în care polițistul orădean Adrian Hărăguş a fost acuzat că i-a dat mașina de serviciu milionarului Victoraş Micula.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite