Marius Budăi a dat toate amănuntele: Ce conține noua lege a pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit ultimele detalii în legătură cu ce conține noua lege a pensiilor. Ministrul a explicat cum se va face recalcularea tuturor pensiilor din România și ce formulă va fi folosită pentru asta, când se va face majorarea punctului de pensie. Marius Budăi a abordat și subiectul atât de discutat în toată Europa privind creșterea vârstei de pensionare și a precizat ce articole de lege vor fi eliminate.

Ce conține noua lege a pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că în noua lege a pensiilor va fi inclusă formula pentru recalcularea tuturor pensiilor din România, numărul de puncte x VPR (valoarea punctul de referință) = 72, posibila creștere a punctul de pensie de la 1.785 de lei la 1.875 de lei. Astfel, nu vor mai fi excepții la pensionare între diferite companii.

Din noua lege a a pensiilor va fi eliminat articolul  care prevede ca femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. În schimb, se dorește introducerea unui nou articol care să propună stimulente pentru mamele cu mai mulți copii.

Recalcularea pensiei va putea fi cerută de către orice român, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare. Această recalculare se va putea face atât în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, cât și pentru cei care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

După realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Vechimea în muncă este unul dintre cei mai importanți factori atunci când vine vorba despre pensie. Aceasta va putea fi verificată și online. Pentru asta, trebuie să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii. Pentru a-l crea, trebuie să completați un formular cu datele personale: nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, de domiciliu, actul de identitate.

Crește sau nu vârsta de pensionare

Ministrul Muncii a vorbit și despre posibilitatea creșterii vârstei de pensionare. În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt 2 articole în care se arată că, în cazul femeilor, vârsta de pensionare va crește la 65 de ani până în 2035 și că Guvernul ar trebui să impulsioneze, prin acordarea unor facilități, pensionarea la vârsta 70 de ani. În acest sens, ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, a propus acordarea unui fel de bonus la punctul de pensie celor care aleg să muncească până la vârsta de 70 de ani.

Marius Budăi nu este de acord cu propunerea ca românii să muncească până la vțrsat de 70 de ani, dată fiind speranța de viață din România.

„Speranța de viață în România este mult mai mică decât în statele occidentale, gen Franța, Germania, Spania. Cei care au făcut PNRR, fie n-au citit legea actuală, fie nu i-a interesat. Avem o lege în care este stabilit un beneficiu, dacă stai peste vârsta de pensionare. Dreptul la pensie este statuat în Constituție. De ce să iei omului dreptul acesta?“, a precizat Marius Budăi.

Ministrul Muncii nu este de acord nici cu creșterea vârstei de pensionare în cazul femeilor.

„Avem Legea 263, care este în vigoare din 01/01/2011, în care este o prevedere că bărbații ajung la vârsta de 65 de ani la pensionare, iar femeile, până în ianuarie 2030, la 63 de ani. Să vorbim despre o majorare a vârstei de pensionare peste 65 de ani este exclus. Nu susțin așa ceva. Vom începe dezbaterile cu asociațiile de pensionari și cu sindicatele. Din dezbaterile respective, toate elementele le vom lua și vom merge cu ele la discuții la Comisia Europeană”, a adăugat Marius Budăi, care a spus și Ce conține noua lege a pensiilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite