Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț foarte așteptat de către pensionari. Acesta a spus când intră pensiile majorate. Acest anunț a fost făcut în cadrul unei emisiuni televizate, unde Budăi a oferit detalii esențiale cu privire la procedurile care vor fi aplicate în acest sens.
Când intră pensiile majorate în conformitate cu noile calcule
Un lucru important este angajamentul acestui Guvern de a asigura intrarea în vigoare a legii, pas esențial pentru emiterea efectivă a primelor decizii de pensie, astfel încât, începând cu data de 1 septembrie, banii să fie transferați în conturile cetățenilor. Acum se clarifică semnificația termenilor „perioadă contributivă” și „perioadă necontributivă”, precum și a sporurilor cu caracter permanent care au fost aplicate și în conformitate cu legislația anterioară.
Marius Budăi a asigurat că recalcularea pensiilor va fi efectuată automat, fără ca cetățenii să fie obligați să se prezinte fizic la Casele Naționale de Pensii. Fostul ministru al Muncii a concluzionat că primele decizii de recalculare vor fi emise înainte de data de 1 septembrie, iar recalcularea efectivă va intra în vigoare începând cu aceeași dată. Astfel, cei care primesc pensia în prima zi a lunii septembrie vor beneficia de majorarea pensiei în conformitate cu noile calcule.
„Se lămurește acum ce înseamnă perioadă contributivă, ce înseamnă perioadă necontributivă, ce înseamnă sporuri cu caracter sporuri cu caracter permanent care au fost luate și pe legislația veche. Pensiile se vor recalcula din oficiu, cetățenii nu trebuie să se deplaseze la Casele Naționale de Pensii. Primele decizii de recalcularea vor veni înainte de perioada de 1 septembrie, cu recalcularea în plată începând cu 1 septembrie. Cei care primesc pensia pe 1 septembrie, în funcție de calcul, vor avea pensia majorată”, a concluzionat fostul ministru al Muncii și al Solidarității Sociale.
Creșteri substanțiale pentru pensionarii care au muncit pe salariul minim
La finele anului 2023, numărul pensionarilor din România se ridica la 4,6 milioane. Aproximativ 1,6 milioane de români nu vor beneficia de creșterea pensiilor. Acești români sunt cei care nu au contribuit în mod semnificativ sau nu au avut contribuții mari plătite în timpul perioadei lor de activitate.
Media creșterilor pensiilor va fi de 40%. Aceste majorări se vor resimți în special în cazul acelor români care au muncit pe salariul minim pe economie. Creșterea pensiilor depinde în mare măsură de numărul de ani lucrați peste cei 25 necesari pentru ieșirea la pensie. Cei care au muncit minim 35 de ani pot spera la o creștere semnificativă.
„S-au dat ieri normele de aplicare pentru majorarea pensiilor. S-au publicat în transparență. Publicarea în transparență este un pas premergător aprobării. În această perioadă, toți cei interesați, mă refer aici la Sindicatele Pensionarilor, chiar la patronate vor avea posibilitatea ca în această perioadă de transparență să vină cu opinii a ceea ce scrie acolo.
Următorul lucru important este determinarea acestui Guvern ca legea să intre în vigoare, practic este un pas foarte important pentru ca să ajungem efectiv la emiterea primelor decizii de pensie, ca ulterior, începând cu data de 1 septembrie banii chiar să intre în conturile cetățenilor”, a transmis Marus Budăi pentru cei care vor să afle când intră pensiile majorate.