Dumitru Chisăliță, liderul Asociației pentru Energie Inteligentă, a discutat recent despre alternativele de încălzire a unui apartament, explicând beneficiile și dezavantajele asociate. În metropole precum București, unde sistemul de încălzire centralizată suferă adesea avarii, problema încălzirii în timpul iernii devine un subiect de interes major. Despre acest subiect și potențiale soluții a vorbit Dumitru Chisăliță, care amintește de o metodă banală de încălzire, care este la îndemâna oricui.
Metoda banală de încălzire recomandată de Dumitru Chisăliță
Acesta a specificat că trebuie să fim conștienți că nivelul de confort la birou sau în apartament trebuie să fie asigurat pe tot parcursul anului, indiferent că e iarnă, vară, primăvară, toamnă. Acest lucru poate fi realizat printr-o selecție adecvată și o dimensionare corectă a sistemelor de instalații, atât pentru răcirea aerului în timpul verii, cât și pentru încălzirea necesară atunci când temperaturile exterioare scad semnificativ.
Există numeroase soluții disponibile pe piață, însă trebuie să le evaluăm în funcție de avantajele și dezavantajele pe care le prezintă. Nu există un sistem perfect, fie că discutăm despre costurile inițiale de investiții, costurile de operare sau eventualele inconveniențe care pot apărea în timp.
Liderul Asociației pentru Energie Inteligentă a vorbit despre metodele de încălzire a apartamentelor atunci când sistemele de încălzire centralizată nu funcționează sau când considerăm că sunt prea costisitoare. Încălzirea electrică, din păcate, reprezintă o opțiune prohibitivă în prezent în România. Costurile pentru încălzirea unui apartament într-o zonă climatică medie temperată reprezintă cea mai costisitoare soluție. Cu toate acestea, există situații în care nu avem alte opțiuni, iar atunci suntem nevoiți să luam în considerare această alternativă.
Dumitru Chisăliță a explicat că există o abordare simplă în acest context, și anume utilizarea sistemelor de aer condiționat. Unele dintre acestea pot încălzi aerul până la 25-27 de grade Celsius, mai ales în spații mai mici din apartament. Cu toate că unele sisteme de aer condiționat sunt concepute să încălzească până la 27 de grade Celsius, este important să luăm în considerare puterea necesară pentru a atinge această temperatură. Dacă puterea sistemului este redusă, temperatura dorită nu va fi atinsă niciodată, iar aparatul va funcționa continuu fără a obține temperatura dorită. În ciuda acestor aspecte tehnice, utilizarea aerului condiționat reprezintă cea mai simplă investiție, deoarece poate fi folosită atât vara, cât și iarna, cu costuri moderate.
Ce dezavantaje are această metodă de încălzire
Chiar și în cazul acestei opțiuni, există și dezavantaje asociate. Trebuie să luăm în considerare faptul că acest sistem poate genera zgomot, reprezentând astfel o sursă de poluare fonică. De asemenea, acest sistem pune în mișcare aerul din încăpere, ceea ce poate fi deranjant sau poate duce la dezvoltarea unor sensibilități. Deci, trebuie să ținem cont și de aceste aspect, a povestit Dumitru Chisăliță.
Aparatul de aer condiționat este extrem de util în locuințe, mai ales în timpul verii, pentru a menține o temperatură plăcută atunci când temperaturile exterioare sunt foarte ridicate. Cu toate acestea, el nu este eficient doar pentru răcirea temperaturii, ci poate fi la fel de eficient și în încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece. Un număr considerabil de persoane optează pentru utilizarea unui astfel de aparat și în perioada iernii, pentru economisirea energiei.
Conform experților, atunci când decizi să achiziționezi un aparat de aer condiționat, alegerea unui model cu tehnologie inverter este esențială. Aceste unități de AC sunt proiectate să funcționeze chiar și în condiții de temperaturi exterioare extrem de scăzute, însă există câteva aspecte importante de luat în considerare. De exemplu, un aparat de aer condiționat cu tehnologie inverter, înzestrat cu o capacitate termică de 18.000 BTU, ajunge la un consum mediu de aproximativ 1195 KWh în timpul lunilor de iarnă. Acest tip de aparat este recomandat pentru încălzirea unei suprafețe de aproximativ 30 până la 50 de metri pătrați.
Astfel că, dacă suntem nevoiți să recurgem la metoda banală de încălzire recomandată de Dumitru Chisăliță, trebuie să cântărim atât avantajele, cât și dezavantajele.