Interzicerea cumului pensie-salariu la stat, pusă sub semnul întrebării! Guvernul României se pregătește să aducă noi modificări în cadrul celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, dar una dintre cele mai discutate prevederi, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, ar putea fi eliminată. Surse politice au declarat pentru G4Media că preocupările legate de constituționalitatea măsurii ar putea determina retragerea ei din proiect.
Decizia finală urmează să fie discutată în cadrul unei noi ședințe a coaliției programată marți, la ora 17:00, după reluarea negocierilor dintre partidele din guvern. Ședințele coaliției fuseseră întrerupte în ultimele trei săptămâni, după ce PSD a boicotat discuțiile ca reacție la opoziția USR privind funeraliile de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu.
Interzicerea cumului pensie-salariu la stat, pusă sub semnul întrebării
Proiectul inițial propunea ca orice funcționar public care rămâne în activitate după pensionare să nu mai poată încasa și pensia, și salariul, ci doar salariul. Măsura urma să fie aplicată printr-o ordonanță de urgență lansată în dezbatere publică de Ministerul Muncii săptămâna trecută.
Pe lângă acest subiect, coaliția mai analizează și alte propuneri, cum ar fi:
- Capitalul social pentru firme noi: inițial propunerea era de 8.000 de lei, comparativ cu 200 de lei în prezent. Se discută acum o variantă diferențiată, adaptată la cifra de afaceri a firmei, pentru a nu descuraja antreprenorii.
- Pensiile magistraților: magistrații ar urma să se pensioneze la 65 de ani, cu 35 de ani vechime, iar cuantumul pensiei nu ar putea depăși 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate.
- Reforma administrației locale: reducerea a peste 40.000 de posturi în cabinetele demnitarilor, prefecturi și poliția locală, limitarea salariilor și evaluarea funcționarilor pe criterii de performanță.
- Reforma în sănătate: implementarea salarizării în funcție de performanță, alocarea fondurilor pentru spitale conform cazurilor tratate efectiv și sancționarea internărilor fictive.
- Legea insolvenței: interdicție de a înființa societăți timp de 5 ani pentru cei aflați în insolvență, reducerea duratei procedurilor și creșterea gradului de recuperare a taxelor.
- Alte măsuri posibile: taxarea modificată pentru multinaționale, majorarea capitalului social pentru SRL, introducerea unei noi taxe pe colete, creșterea bazei de calcul pentru CASS și impozite mai mari pe câștigurile bursiere, precum și reforme privind guvernanța companiilor de stat.
Cum se va desfășura asumarea răspunderii în Parlament
Guvernul va trimite pachetul de proiecte legislative în Parlament, evitând dezbaterea clasică. Opoziția are trei zile pentru a depune moțiune de cenzură, iar dacă aceasta nu trece, pachetul este considerat adoptat.
Ulterior, poate fi contestat la Curtea Constituțională, iar dacă nu se depune sesizare sau CCR respinge contestația, proiectul ajunge la președinte pentru promulgare. Decizia finală privind conținutul Pachetului doi și măsurile care vor fi adoptate urmează să fie stabilită în cadrul coaliției de guvernare în zilele următoare.
Astfel că, interzicerea cumului pensie-salariu la stat este pusă sub semnul întrebării, urmând să se ia o decizie oficială în zilele următoare.