vineri, 18 iulie, 2025

Scandal în timpul slujbei oficiate de IPS Teodosie! Ce cuvinte grele i-a aruncat un credincios – VIDEO

Scandal în timpul slujbei oficiate de IPS Teodosie, sâmbăta, 24 iunie 2023, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, unde Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost întrerupt de un credincios care l-a numit „nesimţit” şi „diavol” și i-a cerut banii înapoi.

Scandal în timpul slujbei oficiate de ÎPS Teodosie

Slujba a fost transmisă live de Arhiepiscopia Tomisului, iar momentul poate fi văzut în materialul video de mai jos. Arhiepiscopul Tomisului s-a oprit pentru câteva secunde pentru a-l asculta, apoi şi-a continuat slujba fără a reacționa.

Bărbatul care a întrerupt slujba se recomandă a fi nepotul părintelui Dumitru Stănei.

„Te întreb de ce nu mi-ai dat banii mei? Sunt nepotul părintelui Stănei Dumitru. Să nu puneţi mâna pe mine. Să îmi dai banii înapoi. Nesimţitule, diavole ce eşti!”, i s-a adresat bărbatul ÎPS Teodosie.

Întâmplarea a avut loc în ziua oficierii acatistelor Învierii Domnului, al sfântului Ioan Botezătorul și al Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, chiar în momentul în care episcopul citea rugăciuni de dezlegare.

Preotul adus în discuție de credincios este Dumitru Stănei, născut în comuna Saraiu, județul Constanța, la 3 septembrie 1925. El a fost hirotonit preot pe 8 iulie 1947 pe seama parohiei Dăeni, județul Tulcea, unde a slujit 12 ani, după care a fost transferat în mai 1959 la parohia Techirghiol pentru filialele Eforie-Nord, Agigea și Lazu, totodată fiind și paroh al Techirghiol.

Acesta a deținut funcția de protopop timp de 15 ani (1971 – 1986), iar la 1 iulie 2003, conducerea eparhială i-a aprobat pensionarea. Dumitru Stănei a fost înmormântat în Stockholm, Suedia pe 14 martie 2016

Referitor la incidentul care a tulburat slujba Acatistului, oficiată de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului a ținut să facă o precizare.

„Nici ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu cunoaște persoana respectivă și nici că ar avea vreo datorie financiară față de aceasta. Faptul că bărbatul a ales să se comporte în acest fel ne face să ne întrebăm dacă nu cumva la mijloc e vorba de probleme de altă natură”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopul Tomisului a fost implicat într-un scandal cu purtătorul de cuvânt al BOR

Arhiepiscopul Tomisului şi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe au avut un schimb de replici acid care a pornit de la posibilitatea mutării datei Paştelui, pentru a fi sărbătorit odată cu cel catolic.

În luna aprilie, în apropierea sărbătorilor pascale, Arhiepiscopul Tomisului a emis o serie de atacuri directe la persoană și familie împotrivă purtătorului de cuvânt al BOR.

“E un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune. El nu se roagă, de aceea vorbeşte împotriva Bisericii. Nu reprezintă Biserica şi-mi pare rău. Cred că e un accident în viaţa lui, în mintea lui, are a doua soţie care a fost categoric împotiva religiei”, a spus ÎPS Teodosie.

Deşi Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei i-a fost student, ÎPS Teodosie s-a dezlănţuit nemilos la adresa sa.

“Este un om neliniştit, frustrat, după cum se vede şi nu am decât sentimente de milă şi mă rog că Dumnezeu să îi aducă mintea la loc că acum e foarte împrăştiată. Este într-adevăr necăjit pe el pentru că nu e şi el slujitor, nici nu poate fi pentru că e recăsătorit. Deci, cred că din frustrare are aceste frământări pe care le exprimă în cuvinte întortocheate”, a spus ÎPS Teodosie la adresa lui Bănescu.

Replica nu a întârziat să apară printr-un mesaj care face referire la ura „creștină”.

„Minciuna cruntă, insolentă și obscenă expectorată public, atacul la persoana și mai ales la familia cuiva, atac alimentat de ură „creștină” și furie provocată de confruntarea cu realitatea, nu de vreun strop de adevăr, dezonorează total și zgomotos pe absolut oricine”, a replicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Bănescu l-a invitat pe IPS Teodosie la scuze publice şi pocăinţă.

Scandalul dintre Vasile Bănescu și ÎPS Teodosie a luat amploare după ce a fost pusă în discuție posibilitatea sărbătoririi în mod simultan a paștelui catolic cu cel otrodox. Idee la care Arhiepiscopul Tomisului s-a opus vehement.

Scandalul din timpul slujbei oficiate de IPS Teodosie ar fi fost făcut de un credincios pe care acesta nu îl cunoștea.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite