Un medic care câștiga 5.000 de euro pe lună a fost prins cerând șpagă bolnavilor de cancer. S-a întâmplat la Spitalul Județean Suceava unde doctorul Anca Ababneh Dumitrovici a fost reținută după ce a fost prinsă în flagrant.
Interesant este faptul că, medicul a cărui salariu era suficient pentru un trai decent, cerea, pe lângă bani, și brânză sau miere pacienților bolnavi de cancer.
Medic cu salariu de 5.000 de euro cere șpagă bolnavilor de cancer
Șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, doctorul Anca Ababneh Dumitrovic, cerea spaga bolnavilor de cancer. Medicul avea un salariu de 5.000 de euro, dar nu se mulțumea cu atât. În comunicatul oamenilor legii care au reținut medicul se arată faptul că sumele de bani difereau de la om la om. Așadar, doctorul Anca Dumitrovic pretindea de la diverși pacienți sume de bani cuprinse între 50 și 200 de lei. Ba mai mult, mai cerea și miere de albine, cașcaval, cafea, sau bomboane de ciocolată. Au fost 64 de persoane care au dat șpagă medicului pentru exercitarea atribuțiunilor de serviciu:
” Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit. (…)” se arată în comunicatul oamenilor legii, conform gândul.ro.
Medicul a fost reținut 24 de ore
Medicul care a luat spagă a fost reținut pentur 24 de ore cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Mai mulţi pacienţi au depus plângere împotriva doctorului, iar procurorii au organizat un flagrant pentru a prinde în fapt pe Anca Ababneh Dumitrovic.
În anul 2019, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost primul din România care a fost certificat oficial că a implementat sistemul de management anticorupţie.
Dacă în urmă cu câțiva ani, pe vremea vechii conduceri, se ajunsese că mesajele antișpagă să fie afișate vizibil, iar fenomenul să fie în scădere, se pare că în ultima perioadă lucrurile nu s-au modificat în bine. Și acest caz nu eşti singurul punctual al unei secții. În altă ordine de idei, cazul medicului care a luat șpagă nu este singular în România. Mulți pacienți se plâng de faptul că nimeni din sistemul de sănătate nu prea îi bagă în seamă dacă nu le dă celebra ”mică atenție”. Asta în contextul în care în ultimii ani salariile medicilor au fost mărite în mod substanțial. În mediul public de sănătate, medicii și personalul medical au salarii extrem de mari, dar pare că acest lucru nu îi oprește din vechile năravuri.