Salariul minim pe economie crește de la 1 septembrie 2023, după care din ianuarie 2024, cu 25%. Din toamnă, salariul minim brut pe economie va ajunge la 3,300 de lei, iar majorarea se aplică tuturor angajaţilor din România. Astfel, venitul net, echivalent cu banii „în mână”, va fi de 1.981 de lei.
Următoarea majorarea a salariului minim va avea loc de la 1 ianuarie 2024. Este vorba despre o creștere de peste 25%, la 3.750 de lei brut, adică 2.231 lei net.
Salariul minim pe economie crește de la 1 septembrie 2023
În momentul de față, în România, mai bine de o treime dintre angajați sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie. Astfel, România este codaşă în clasamentul salariilor, pe grupe, în Europa, potrivit Eurostat. Astfel, grupa 1 include țări în care salariul lunar variază între 399 EUR și 840 EUR, iar aici sunt incluse România și Polonia. Cu puțin peste 600 de euro, țara noastră se află pe locul 20 din 22, înaintea Ungariei și Bulgariei. În cea de-a doua grupă sunt incluse țări în care salariile minime sunt cuprinse între 887 și 1304 EUR/lună, iar în a treia cele de peste 1700 EUR/lună.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este nevoie de performanţă în administraţie, iar statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou.
Salariul mediu brut a crescut cu 14 lei în februarie 2023, comparativ cu luna ianuarie a aceluiași an, ajungând la 6845 de lei, conform celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS). Salariul mediu net a fost 4.270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) față de luna ianuarie 2023.
Printre cele mai bine plătite funcţii, se numără: arhitect, manager, lead developer, director IT, director financiar, inginer software etc.
Creștere salarială pe fondul creșterii inflației
Propunerile de creștere a salariului minim pe economie aparține liberalilor și vin într-un moment dificil pentru nivelul de trai și puterea de cumpărare din România, în condițiile unei inflații pronunțate și a crizei costului vieții care afectează grav buzunarele angajaților și pensionarilor cu venituri mici.
Această majorare va duce la creșterea salariilor în sectorul construcțiilor, unde angajații s-ar apropia vertiginos de mia de euro. Astfel, salariile ar putea crește din toamnă de la 4.000 la 4.500 de lei, ca o formă de stimulare a angajaților din acest domeniu de activitate să rămână pe șantierele din țară, în condițiile în care firmele din sector se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă.
Altfel, dacă salariul minim pe economie crește de la 1 septembrie 2023, în mod automat asta înseamnă o creștere de cheltuieli pentru sectorul privat și implicit mai mulți bani la buget. Din moment ce avem un deficit uriaș în vistieria publică, o parte din povara acestei găuri va fi plasată pe umerii firmelor, ce vor fi nevoite fie să crească forțat cheltuielile cu salarizarea, fie să înceapă să facă disponibilizări, fie să apeleze la munca „la negru“.