duminică, 6 octombrie, 2024

Care sunt cauzele infertilității la bărbați? Dr. Ana Cozoreanu: „Există o degradare pe diverși parametri: de concentrație, de mobilitate, de morfologie” – VIDEO

Dr. Ana Cozoreanu, medic specialist obstetrică – ginecologie, a discutat în emisiunea BZI LIVE despre cauzele infertilității la bărbați. Iată ce determină infertilitatea masculină și cum poate fi combătută.

Infertilitatea la bărbați constă în incapacitatea spermatozoizilor de a fecunda un ovul viabil, după relații intime regulate și neprotejate cu partenera de cuplu, care au avut loc de-a lungul unei perioade de 12 luni. De regulă, aceasta apare ca urmare a scăderii numărului de spermatozoizi per ejaculare, a absenței spermatozoizilor din lichidul seminal, a malformațiilor spermatozoizilor și a anticorpilor antispermatozoizi în spermă.

Care sunt cauzele infertilității la bărbați? Iată explicațiile medicului Ana Cozoreanu

Potrivit medicului Ana Cozoreanu, aproximativ 80% dintre bărbații care se prezintă în cabinet, au probleme la spermogramă. Printre aceștia se numără bărbații care lucrează la calculator și șoferii, în special cei de cursă lungă. Fiindcă petrec foarte mult timp stând așezați, aceștia pun o presiune mare pe testicule, ceea ce înseamnă căldură locală, care generează o degradare pe diverși parametri, cum ar fi: de concentrație, de mobilitate, de morfologie. La acest factor se adaugă stresul, fumatul, lipsa de mișcare și alimentația.

„Cred că 80% dintre bărbații care vin la clinică, nu zic din populația generală, au probleme la spermogramă. E clar că aceste lucruri intervin: stresul, fumatul, lipsa de mișcare, alimentația, dar am foarte mulți pacienți din anumite categorii, de exemplu bărbații care lucrează la calculator, șoferii, șoferii de cursă lungă. Aceștia toți am constatat că au modificări de spermogramă. Adică este logic, din păcate, adică stau foarte mult în fund și asta înseamnă o presiune mare pe testicule, o căldură locală. Și atunci, de aici există o degradare pe diverși parametri: de concentrație, de mobilitate, de morfologie, care, din păcate, nu prea ai cum să-i corectezi. Pentru că, oricum, în mare parte, devin ireversibili, iar pe de altă parte nu pot să își schimbe locul de muncă. Legat de dietă, la fel. Șoferii de cursă lungă, mulți dintre ei sunt cu obezitate, pentru că nu au cum să mănânce altfel decât haotic. La un moment dat, am fost foarte reticentă față de un domn și mi-a zis: „Nu am cum, cum să umblu cu ciorba după mine?”. Nu au cum să corecteze niște lucruri, oricât am vrea.”, a declarat dr. Ana Cozoreanu, medic specialist obstetrică – ginecologie, pentru BZI LIVE.

Dr. Ana Cozoreanu: „Trebuie să luăm în calcul că poate fi o variație normală”

Chiar dacă spermograma relevă rezultate anormale, trebuie luat în calcul că poate fi o variație normală. Tocmai de aceea, analiza se repetă la două-trei luni, dar nu mai devreme de atât. În cazul în care este necesar, rezultatul anormal se reverifică și se recomandă un set de analize, pentru a exclude potențiale cauze, cum sunt: anumite infecții netratate sau tulburări hormonale.

„Dacă avem un bărbat cu rezultate anormale la spermogramă, nu ne panicăm și încercăm să nu panicăm cuplul. În primul rând, trebuie să luăm în calcul că poate fi o variație normală. Adică un moment mai prost în momentul acela, poate după ce s-a acomodat cu metoda de recoltare, tura viitoare va fi un rezultat mai bun, în sensul că orice rezultat anormal se reverifică. Adică se face o repetare a analizei la două-trei luni. Nu mai devreme de atât. Eventual, dacă e nevoie, mai repetăm încă una. Dar în afară de asta, dacă vedem că lucrurile persistă, deja recomandăm un set de analize, în sensul că trebuie să căutăm potențiale cauze, care pot fi anumite infecții netratate, un consult la un medic urolog, un set de analize hormonale.”, a mai spus medicul Ana Cozoreanu.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite