După anunțul că cei 3 jurați ai emisiunii Chefi la Cuțite se retrag din show-ul televizat, comunitatea de fani a început să facă presupuneri cu privire la cine va ocupa locurile acestora la masa juraților. Pe platformele de socializare au apărut deja primele speculații cu privire la posibilii înlocuitori.
Cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite
Într-un comunicat de presă emis joi seara, 12 octombrie, Mihai Ioniță, CEO Antena Group, a anunțat că filmările pentru sezonul 13 al emisiunii Chefi la Cuțite vor continua fără binecunoscuții jurați. Echipa de producție, sub conducerea lui Mona Segall, va căuta acum noii jurați ai show-ului, iar sezonul viitor se anunță a fi plin de surprize.
Odată ce Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au anunțat că renunță la emisiunea de la Antena 1, speculațiile cu privire la înlocuitorii lor au început să circule pe rețelele de socializare. De obicei, în astfel de situații, în cadrul trustului Antena 1 se recurge la alegerea unor persoane cu experiență. Prin urmare, pe baza acestor zvonuri, fanii emisiunii își imaginează că noul juriu ar putea fi format din Radu Darie (fost bucătar al emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani), Nicolai Tand (bucătar care face parte din echipa Super Neatza) și Roxana Blenche (prezentatoarea Hello Chef de la Antena 1 și câștigătoarea sezonului 8 Chefi la Cuțite).
Ultimul sezon cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu
Comunicatul de presă emis joi seara, 12 octombrie, de către Antena 1 a produs o adevărată surpriză în lumea televiziunii. Mihai Ioniță, CEO Antena Group, a anunțat că Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu nu vor mai face parte din proiect.
„Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătirilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală”, se arată în comunicat.
De asemenea, producătorul general al show-ului, Mona Segall, a fost surprinsă de decizia celor 3 jurați, cu atât mai mult că a fost anunțată cu foarte puțin timp înainte de filmările pentru noul sezon.
„Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obosiți ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile”, a declarat Mona Segall legat de necesitatea găsirii unor noi jurați pentru Chefi la Cuțite.
Comentariile sunt închise.