Dramă în localitatea giurgiuveană Cosoba, unde două persoane și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Tragedia în care Marian şi Adelin și-au pierdut viața a avut loc duminică, 28 mai 2023. Un tată, împreună cu fiul său de doar 9 ani, au murit după e au intrat cu ATV-ul într-un stâlp. Decesul celor doi vine la doar 2 luni de la decesul soției bărbatului. Fiul cel mare al familiei, în vârstă de 15 ani, va fi crescut de rudele lui Marian.
Cum a fost posibilă tragedia în care Marian şi Adelin și-au pierdut viața?
Marian, un bărbat în vârstă de 43 de ani, și Adelin, fiul lui, în vârstă de 9 ani, şi-au pierdut viața după ce ATV-ul pe care se aflau a intrat într-un stâlp. Bărbatul nu avea permis de conducere și, mai mult, și-ar fi lăsat fiul să manevreze vehiculul de teren. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Pe filmare se vede cum ATV-ul, pe care se afla Marian şi fiul său, intră în stâlpul de pe marginea unui drum din localitatea Cosoba. În urma impactului, cei doi au fost aruncați de pe vehicul. Bărbatul a decedat pe loc, după ce s-a lovit de gardul unei case. Băiatul a fost şi el rănit grav. Un elicopter SMURD a fost chemat de urgență însă, din păcate, copilul nu a mai putut fi salvat.
Tatăl băiatului nu avea permis de conducere, dar deţinea un vehicul de teren şi un tractor pe care le folosea la muncile câmpului. Acesta a ieşit la plimbare cu unul dintre cei doi băieţi ai săi.
„Ieri (n.r. – duminică, 28 mai 2023), a fost prima dată când l-a scos… când a plecat cu ATV-ul. Mergea foarte încet, că era cu copilul. Este o mare tragedie! Viteză sigur nu a avut“, a spus un apropiat al lui Marian.
Conform OUG nr. 195/2002 (Codul Rutier), pentru a conduce pe drumurile publice un ATV (All Terrain Vehicle) sau mopede dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depășește 45 km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 cmc, conducătorii trebuie să aibă vârsta de16 ani și să posede permis de conducere categoriile AM, A1 sau B1.
Soția lui Marian a murit în urmă cu 2 luni
Familia din Cosoba pare a fi lovită de un adevărat blestem. Moartea lui Marian ș ia fiului său cel mic, Adelin, vine la doar 2 luni după ce soția lui murise în urma unei boli incurabile.
„Ai plecat prea devreme soția mea frumoasă. Te-am iubit și o să te iubesc pe lumea asta și pe cealaltă. Îngerașul meu care ne veghezi de acolo din Ceruri! Alina Mercore Zâna noastră frumoasă. A trecut o lună de când ai plecat de lângă noi. Te iubim”, scrisese Marian în 2 postări pe pagina lui de Facebook.
După moartea lui Marian și a fiului său, Adelin, pe pagina de Facebook a bărbatului internauții au postat multe mesaje de condoleanțe.
„De azi, v-ați reîntâlnit în cer!”, a scris un prieten apropiat al lui Marian.
Fiul cel mare al bărbatului, în vârstă de 15 ani, va fi crescut de rudele acestuia, după tragedia în care Marian şi Adelin și-au pierdut viața. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar de ucidere din culpă.