marți, 5 decembrie, 2023

Cum şi-au împărțit urmașii interlopului Fane Spoitoru averea! S-au luptat ani de zile pentru moştenire!

Interlopul Titişor Ion, cunoscut drept Fane Spoitoru, a fost unul dintre cei mai mari interlopi din România. Acesta murit în aprilie 2016, într-o clinică din Israel, acolo unde urma să facă o operație cu celule stem. După ani mulți de procese, s-a stabilit cum şi-au împărțit urmașii interlopului Fane Spoitoru.

Cum şi-au împărțit urmașii interlopului Fane Spoitoru!

Soția și cei doi copii pe care Titişor Ion i-a avut cu prima nevastă s-au judecat timp de 6 ani pentru averea lăsată de cunoscutul interlop. Fane Spoitoru a lăsat un milion de dolari, pe care-l mai avea la clinica din Israel. În ultimii ani din viață, interlopul luase decizia de a face bani doar din afaceri legale. Astfel, și-a deschis un restaurant de manele în Mamaia și un teren de sport la marginea Bucureștiului, în comuna Cernica. Mai mult, acesta s-a mutat cu cea de-a doua soție, Elena, într-o vilă din Pipera.

După moartea lui Fane Spoitoru, s-a aflat că acesta avea datorii foarte mari la ANAF, din cauza clubului de pe litoral, iar o jumătate din terenul pe care își ridicase un complex sportiv a fost expropriat de CNI, care avea în proiect lărgirea șoselei de centură.

Copiii lui Fane Spoitoru, Claudia și Emil, au fost de acord că-i cedeze mamei lor vitrege întreaga avere, aceasta urmând să-și rezolve singură problema cu ANAF, dar ulterior s-au răzgândit, după ce au aflat că statul român urmează să o despăgubească pe văduva tatălui lor.

Copiii lui Fane Spoitoru vor primi trei sferturi din întreaga masă succesorală

În septembrie 2017, au introdus o acțiune în instanță, prin care au solicitat partajul judiciar  de Elena Ion, iar acum Judecătoria Buftea a admis cererea principală și a stabilit că masa succesorală a lui Fane Spoitoru este constituită din:

–  50% dintr-un teren intravilan din comuna Cernica, jud Ilfov, rămas în urma exproprierii de 429 mp și a construcției aferente

–  50% din dreptul de creanță în valoare de 1.145.172,70 lei reprezentând despăgubire aferentă investițiilor în complexul sportiv

–  50% din dreptul de creanță în valoare de 282.954,08 lei, reprezentând despăgubirea aferentă terenului în suprafață de 178 mp și investițiile aferente.

Instanța a stabilit și modul în care averea lui Fane Spoitoru urmează să fie împărțită între moștenitori. Astfel, copiii fostului interlop vor primi trei sferturi din întreaga masă succesorală, în timp ce văduva se va alege cu un sfert din moștenire. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Fane Spoitoru s-a născut în cartierul Dudeşti, din Bucureşti, într-o familie de muncitori. Acesta a practicat box de la vârsta de 13 ani și s-a lăsat în 1977, când a fost înjunghiat la o nuntă. A stat în spital o perioadă lungă după ce s-a ales cu plămânul perforat, în aceeași perioadă întrerupând și studiile. Ulterior, s-a angajat ca muncitor necalificat. Ulterior, a fost arestat de mai multe ori pentru furturi.

În anii următori, a fost implicat în operaţiuni cu mijloace de plată străine, înșelăciune și tâlhărie și a stat mai mulți ani în închisoare.

În 1992, i-a tăiat mâna cu sabia unui polițist care l-a împușcat de 6 ori în zona abdominală. În 1997, Fane Spoitoru a fost condamnat, în lipsă, la 9 ani de închisoare și a revenit în România în anul 2000, după ce a fost extrădat din Canada. A stat în închisoare doar trei ani, iar în septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia.

Acum, s-a stabilit cum şi-au împărțit urmașii interlopului Fane Spoitoru.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.