sâmbătă, 12 octombrie, 2024

E forfotă mare în Transnistria! Ce se întâmplă în Republica Moldova

Mulți au crezut că Vladimir Putin a glumit în momentul în care a semna zilele trecute un decret, prin care a anulat alt decret, din 2014. Acel decret arăta recunoașterea din partea Rusiei a drepturilor suverane ale Republicii Moldova asupra Transnistriei. Decizia a creat forfotă mare în Transnistria, iar forțele ruse din zonă au sunat deja chemarea la arme!

E forfotă mare în Transnistria: Au început recrutările!

Prin retragerea decretului, Putin a vrut să arate că Transnistria nu este a Republicii Moldova. Tocmai de aceea, e forfotă mare în Transnistria, unde așa zisul Minister al Apărării a decis începerea recrutărilor. Miercuri, 1 martie 2023, s-a dat startul antrenamentelor militare cu cei care au vrut să participe la contigentul de luptă. Durata exercițiilor militare este trei luni, iar bărbații din regiunea separatistă, cu vârsta sub 55 de ani, apți pentru serviciul militar, trebuie să se înscrie în program primesc îmbrăcăminte, cazare și masă.

Cei care răspund pozitiv recrutării nu vin degeaba. Ei vor fi vor fi plătiți lunar cu 2.800 de ruble transnistrene, adică aproximativ 300 de euro. Pentru a fi recrutați, transnistrenii trebuie să depună o cerere la comisariatul militar și să treacă de control medical.

Pentru ca situația să fie și mai complicată, au apărut protestele din Republica Moldova sau mai bine spus încercările de protest, deoarece mulți simpatizanți de-ai lui Șor, aduși cu microbuzele spre Capitală au fost opriți de poliție.

Poliția Republicii Moldova a transmis mare parte din acele microbuze cu care se deplasau protestatarii spre Chișinău „nu corespundeau normelor tehnice”!

Ce au făcut în aceste condiții NATO și UE? Au mușcat repede momeala lui Putin și au ieșit cu declarații care de care mai sforăitoare că liderul de la Kremlin vrea să ocupe Republica Moldova.

Ce nu au înțeles cei din Vest că interesul lui Putin nu este în Republica Moldova, ci în Transnistria.

Falsul atac al ucrainenilor

Pentru a nu se spune că Rusia a ocupat Transnistria, rușii au născocit ideea că Ucraina vrea să atace acest teritoriu, după o operațiune sub steag fals. Asta, mai ales după ce s-a vehiculat ideea că armata ucraineană și-a masat o serie de efective la granița cu Transnistria. Atât ucrainenii, cât și moldovenii, au negat această informație.

În aceste condiții, este foarte simplu pentru Vladimir Putin să spună că Rusia nu face altceva decât să-și apere proprii militari dizlocați în Transnistria. Adică orice mișcare din partea Ucrainei împotriva Transnistriei reprezintă un act de agresiune împotriva Rusiei.

Rusia nici nu trebuie neapărat să trimită trupe în Transnistria. Tot ce trebuie este ca toți militari ruși din acea regiune să primească ordinul de a reacționa împotriva Ucrainei. E lesne de înțeles că populația majoritar rusă și rusofonă din Transnistria va fi de acord cu decizia și va susține orice acțiune militară împotriva Ucrainei. Astfel, fără prea mare efort, liderul de la Kremlin ar reuși să-și creeze un nou punct de atac împotriva Ucrainei.

Și toate acestea s-ar întâmpla la o azvârlitură de băț de Republica Moldova, de România și de NATO.

Astfel, se explică forfota mare din Transnistria din ultimele zile, unde s-a pus deja în mișcare mașinăria susținută de Vladimir Putin cu care se dorește crearea unui punct de atac împotriva Ucrainei.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite